Avertismentul specialistului: modul în care îi alintăm pe copii le poate influența personalitatea! 

Buburuză, gândăcel, puișor, fluturaș, brotăcel, păpușică, puiuț, gărgăriță și multe altele sunt numele de alint pe care le folosesc părinții când vorbesc cu copiii lor. 

Cel mai adesea alintul este legat de personalitatea copilului, de aspectul celui mic sau de  inspirația de moment a părintelui. 

Specialiștii avertizează însă că numele de alint, pe care le folosim în discuțiile cu copiii noștri, pot influența pesonalitatea și dezvoltarea lor, dar și modul în care sunt percepuți de cei din jur. 

Poreclele copilului ne intră în obicei și se poate întâmpla să ajungem să îl strigăm „bebe” și când copilul crește, ceea ce poate fi destul de ciudat pentru acesta.

Cum apare depresia la copii. Semne care ar trebui să ne îngrijoreze

Defectele copilului ni se par poate simpatice și îl alintăm pe cel mic “porcușor”, “grăsunel”, “pitic”, “piciulică”, “burtoșel”. Dar aceste apelative vor fi probabil auzite și de cei din jur, la grădiniță, școală. Folosirea lor de către ceilalți îl poate afecta pe cel mic. 

Oana Moraru, consultant educațional, a scris pe Facebook un mesaj în acest sens pentru părinți. 

“Să te adresezi copilului, apelativ, cu orice cuvânt de alint, e treaba fiecărei familii, dreptul ei, conform modelului de intimitate și simțire stabilit natural între oameni. Aici nu se poate băga nimeni să judece.

Dar când vorbești altuia despre copilul tău și spui ”piticul meu nu doarme”, “piticul meu s-a adaptat ușor”, „piticul meu mănâncă doar...” transmiți ceva ce un interlocutor mai versat în relația părinte-copil va înțelege cu strângere de inimă: mămica asta nu a înțeles că felul în care își vede copilul - mic, mascotizat, neputincios cumva, un mini-om inferior urieșeniei de adult - afectează felul în care copilul se vede pe el însuși. Nu pentru că îi spune “pitic” pur și simplu, ci pentru că în cuvântul "pitic" de care este atașată deja - și așa contestabil apropos de political correctness - există polaritate <mic-mare, neputincios-puternic, mai puțin-mai mult>, <eu sunt mic - tu fă-mă mare!>. Aroganța, atotputernicia adultă, combinată cu apelative haioase, aparent tandre, către copil arată că încă mami și tati nu simt cât de mult copilul își aparține sieși, că e o ființă distinctă, nu o prelungire a lor, nu în posesia nimănui. Când aud despre “piticu' meu”, pe lângă faptul că expresia îmi evocă și alte tangente imagini caraghioase, eu simt că am în fața mea un adult care se toarnă, cu multă neconștientizare, mult pe el însuși în copil.”

 

Cuvintele pe care le transmitem zilnic copiilor noștri sunt cele care le construiesc gândurile. Din acest motiv este foarte important să fim atenți la ceea ce le spunem. Mintea lor procesează toate aceste informațiile, le păstrează în memorie și acestea le pot influența personalitatea și caracterul.

Putem vorbi despre programare neuro-lingvistică (NLP). Aceasta este puterea pe care o au cuvintele în creierul copiilor noștri, ceea ce le comunicăm zilnic, va avea cu siguranță un mare efect asupra tiparelor lor de comportament. Prin urmare, buna utilizare a cuvintelor și comunicarea corectă vor avea un efect pozitiv asupra stimei de sine și în procesele generale de învățare.

Cuvintele folosite în mod pozitiv îi determină pe copii să aibă o perspectivă pozitivă asupra vieții.

Când mai crește, îl poți întreba chiar pe el dacă îi place cum îl alinți. Iar dacă dă semne că îl deranjează formula, schimbă alintul. 

Tu cum îți alinți copilul?

Oana Moraru este consultant educațional, învățător și profesor de 20 de ani în învățământul public și privat, fondator și manager Școala Helikon. 

Foto articol: pexels.com

Citeste si: