Cum recunoști un copil suprastimulat

Și îți va arăta acest lucru prin comportament: iritabilitate, tantrumuri, episoade de plâns sau probleme legate de somn.

În dorința de a ne face copiii „fericiți”, de a-i învăța lucruri noi și de a-i ajuta să se dezvolte, noi, părinții găsim tot felul de activități pentru cei mici. Dar un program încărcat s-ar putea facă mai mult rău, decât bine.

Supraîncărcarea senzorială apare atunci când corpul nu este capabil să proceseze, să organizeze și să răspundă la toate intrările senzoriale primite.

Poate fi dificil să determinăm ce anume îl suprastimulează pe copil, pentru că cei mici pot fi supraestimulați de sunete, gusturi, imagini, atingeri, mirosuri sau mișcare.  

Dar când identificăm semnele unui copil supraestimulat, putem încerca să evităm ajungerea în acel punct pe viitor. 

Andreea Tamaș, este terapeut comportamental, de aproape 5 ani și fundraiser, pentru ca formula de ajutor oferită copiilor să fie una perfectă. Este mămica a trei copii minunați: Teo 13 ani, Filo 10 ani și Măriuca 2 ani.

Am vorbit cu ea despre suprastimulare și cum să ne ferim de ea.

La vârsta cuprinsă între 0 și 2 ani, bebelușul se afla într-o continuă dezvoltare senzo-motorie. Stimularea reprezintă, de fapt, acțiunile pe care le exercităm către el, prin diferiți stimuli și încurajarea, exersarea unor abilități, care sunt foarte importante pentru o evoluție armonioasă în creșterea celui mic. Ceea ce simte și observă el, îl construiesc și îl pregătesc pentru mai departe.

Mai întâi ar trebui să știm să diferențiem stimularea, care este ceva util, de suprastimularea,  care este intruzivă.

Stimularea este benefică, însă suprastimularea este un important aport dăunător în comportamentul și dezvoltarea copilului de orice vârstă. Acest lucru înseamnă a-i cere și a-i oferi prea mult. Mult prea mult față de cât poate sau este pregătit să ducă în acel moment al dezvoltării lui.

Recunoaștem suprastimularea din nereușită lui în primul rând. Și mai apoi din manifestări, de tot felul: 

• anxietate
• nervozitate
• nesomn uneori
• tendința de a nu mai dori să încerce să evolueze
• lipsa răbdării și a atenției. 

Un exemplu de suprastimulare pe care l-am trăit de curând în preajma unei mame cu puiul ei, arată așa: în casa era muzică, cel mic era legănat, iar deasupra i se învârtea un carusel luminos. În tot acest timp, mama îi vorbea și îl mângâia. Evident că cel mic era agitat și plângea în continuare.

Este de preferat să testăm ce funcționează la nevoia actuala a copilului și să folosim cât mai puțini stimuli, iar aceștia să fie asociați și la acțiunea pe care o facem.

Câteva sfaturi: 

- Încearcă să eviți vizitele cu multe persoane când copilul este micuț. Multe chipuri îl pot speria sau îl pot agita.

- Oferă jocurile pe rând, în funcție de vârsta lui. 

- Ajută-ți copilul să învețe noțiuni specifice vârstei și încadrate în gradul lui de dezvoltare. A face cereri pe activități și instrucțiuni când el este obosit, este o formă de suprastimulare.

- Evită stimulii vizuali și auditivi foarte puternici: televizorul, telefonul sunt factori intruzivi.

Este foarte important să ne cunoaștem copilul și nevoile lui. 

În primii ani de viață, creierul lui absoarbe ca un burete toate informațiile. A avea o atenție sporită pentru a alterna stimulii armonios, este cheia spre a face ca ritmul lui să fie unul adecvat vârstei și nevoilor lui.

Dezvoltarea creierului și abilităților copiilor necesită experiențe și stimuli diverși, prin care copiii să învețe, să experimenteze. Acest lucru nu înseamnă însă că cei mici trebuie să aibă continuu activități, jocuri, jucării noi. Ei au nevoie de structura și de somnul de zi, de rutina care îi identifică (activitățile repetitive din fiecare zi) și de activități liniștite care să alterneze cu perioadele de stimulare cognitivă mai puternice.

Pentru copiii mai mărișori putem încerca să îi încurajăm să își exprime sentimentele în cuvinte. Și îi mai putem învăța să se calmeze singuri, să respire controlat sau să meargă într-o cameră liniștită.

Foto: https://www.freepik.com/