TeenLine – prima platformă de sănătate emoțională și de prim ajutor emoțional din România, dedicată adolescenților

8 din 100 de liceeni s-au gândit la sinucidere, conform unei statistici din 2018. Între timp a apărut pandemia și izolarea, iar lucrurile nu aveau cum să se îmbunătățească, ba dimpotrivă.

Adolescența este perioada în care schimbările și a vulnerabilitățile pot fi copleșitoare. Intensitatea cu care le trăiește pe toate un adolescent este de neînțeles de multe ori pentru ceilalți.

Un examen ratat, o ceartă cu un prieten, o iubire neîmpărtășită, divorțul părinților, toate pot părea catastrofale.

Iar în aceste vremuri ambigue, viețile adolescenților au devenit parcă și mai complicate. Tinerii trebuie să facă față și anxietății rezultate din faptul că nu mai socializează atât de mult, carantinei, izolării, școlii online, pericolelor din mediul online, bullyingului și cyberbullyingului, obsesiei perfecțiunii promovate în media, comunicării greoaie cu părinții.

Și atunci nu este de mirare că vedem statisticile îngrijorătoare referitoare la ideile sinucidale.

Să fii adolescent poate fi o treabă foarte dificilă!

În curând însă adolescenții vor putea beneficia de un nou proiect susținut de Asociația Zi de Bine, în colaborare cu Asociația Happy Minds: TeenLine. Aceasta este prima platformă de sănătate emoțională și de prim ajutor emoțional din România, dedicată adolescenților cu vârste cuprinse între 13 și 21 de ani și se va lansa pe 31 Ianuarie.

Tinerii care sună la TeenLine pot discuta liber, fără prejudecăți și pot primi asistență de specialitate. 

Pe langă helpline, proiectul presupune și o platformă online cu articole și materiale video concepute de psihologi, pe înțelesul tinerilor. 

Asociația Happy Minds este o echipă de specialiști (psihologi clinicieni, psihoterapeuți, psihiatri, nutriționiști) coordonată de Yolanda Crețescu, psiholog clinician și psihoterapeut cu o experiență de peste 16 ani în domeniu, președintele Asociației Happy Minds.

Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de Bine, cred că  „adolescența este momentul în care viața se află într-o continuă schimbare, corpul se transformă, emoțiile explodează, iar cei din jur par a fi împotriva ta. Este vârsta la care începe să se resimtă presiunea din exterior, de la părinți cu așteptări ridicate, din familii complicate cu drame majore, la profesori lipsiți de răbdare și de înțelegere sau colegi care   interacționează prin bullying. Când lucrurile tind să devină atât de copleșitoare, le punem la dispoziție TeenLine, o platformă special gândită pentru tineri care să vină la pachet cu răspunsuri, sprijin și înțelegere”.

 

???? N-o sa va vina sa credeti dar exista si o Cuvioasa Melania. Fix pe 31 decembrie. Ceea ce face sa fie ziua mea:) M-am...

Posted by Melania Medeleanu on Tuesday, 29 December 2020

Prin proiectul TeenLine, Asociația Zi de Bine dorește să facă un pas către tinerii care au nevoie de un sprijin real în unul dintre cele mai importante momente ale vieții lor, adolescența. Nu este nevoie să facă față singuri crizelor emoționale sau problemelor generate de anxietate și depresie, iar o soluție este helpline-ul gratuit, cu acoperire națională, disponibil 24/7. 

Suma necesară pentru întregul proiect este de 35.000 de euro, iar companiile care s-au angajat deja să susțină cauza sunt: Lidl România, Grupul EON Romania   și UniCredit România. 

Dacă vrei și tu să ajuți, o poți face trimițând un SMS cu mesajul "SUS" la 8845. Donezi astfel 2 Euro/lună și ajuți un om să se ridice! Află aici cum mai poți dona. 

Foto: https://www.pexels.com/ 

Citeste si: