Află ce poți face cu capacele de plastic. Redirecținează 3,5% din impozitul datorat către proiectul ”Capace cu suflet”
Există niște oameni inimoși care strâng aceste capace și le vând unor firme de colectare selectivă. Raportul volum-preț este unul foarte bun, iar capacele sunt mai ușor de depozitat și de transportat. Un portbagaj de mașină poate fi umplut cu aproximativ 5 kg de PET-uri, iar acelasi portbagaj poate fi umplut cu aproximativ 50 kg de capace de plastic.
Banii strânși din vânzarea lor, multiplicați de niște donatori anonimi ajung la diverse cauze, sub formă de donație. Nu sunt mulți bani, dar se adună sume din niște lucruri care altfel ar fi ajuns la gunoi.
Anca Tătaru, inițiatoarea proiectului ”Capace cu suflet”, alături de alți 21 voluntari, au adunat din 2014 peste 11.500 kg. de capace și au donat peste 22.000 lei spre aproape 40 de cauze.
Inițiatoarea campaniei s-a inspirat din străinătate, a văzut bidoane de colectat capace în Aeroportul din Milano, puse chiar de Crucea Roșie. Dar ideea există și în Spania, Grecia, Portugalia sau Olanda.
Proiectul are ambasadori în Cluj, București, Sibiu, Oradea, Constanța, Iași, Suceava, Alba, Brașov, Târgu Mureș, Baia Mare și Prahova.
“Capacele nu sunt strânse pentru o anumită cauză pentru că este cumva demoralizant când ai nevoie de o sumă ca 100.000 Euro, de exemplu, și tu strângi saci și cutii întregi de capace pe care primesti echivalentul a 100 Euro. În schimb, în modalitatea aleasă de noi, donația înlocuiește o donație individuală și cumva simți că ai contribuit la o mică faptă bună. Majoritatea oamenilor colectează capacele fără o anumită cauză în minte, pentru că oricând vom găsi pe cineva care ar avea nevoie.” spune Anca Tătaru.
- sticle PET
- sticle de lapte
- sticle de iaurt
- sticle de detergent
- pastă de dinți
- gel de duș
- șampon
- balsam de păr
- balsam de haine
- tuburi de lipici
- tuburi de muștar
- tuburi de ketchup
- borcănele de plastic cu gumă de mestecat
- borcănele de Nutella
- cutii de medicamente sau vitamine
- spray-uri
- creme
Poți strânge capace acasă, la școală sau la birou și apoi poți apela la voluntari pentru a prelua capacele.
Dacă vrei să ajuți proiectul, o poți face și redirecționând până la 3,5% din impozitul datorat către Asociația “Capace cu suflet”, pe Spatiul Virtual ANAF sau aici.
În timp ce aduni capacele, te poți distra împreună cu cei mici.
Sunt perfecte pentru mânuțele micuțe ale copiilor și pot fi folosite în atât de multe moduri.
Capacele pot fi mici resurse pentru învățare și distracție.
1. Cu puțină imaginație pot deveni aproape orice animal.
2. Pot fi folosite la învățarea numerelor sau pentru matematică.
3. Copiii pot sorta capacele pe culori.
4. Puteți exersa cu ele mărimile.
5. Sau puteți realiza tablouri creative din diferite tipuri de capace.
Atenție însă la copiii micuți, nu îi lăsați singuri cu căpăcelele, pentru că există pericol de sufocare.
Spor la distracție și fapte bune!