Explozie de infecţii cu coronavirus în rândul copiilor până în 11 ani
Autorităţile sunt extrem de îngrijorate pentru că 43% din noile cazuri de COVID-19 înregistrate în Israel din ultima săptămână sunt în rândul copiilor cu vârsta între 5 și 11 ani.
Experţii guvernului israelian iau în calcul declararea oficială a valului cinci al pandemiei dacă cifrele continuă să crească. Specialiştii din domeniul sănătăţii au tras deja un semnal de alarmă şi spun că situţia din luna decembrie a anului trecut s-ar putea repeta.
Premierul israelian Naftali Bennett a anunțat că toți elevii trebuie testați pentru coronavirus cu un test antigen înainte de a se întoarce la școală după sărbătoarea Hanuka, la fel cum s-a întâmplat înainte de începerea anului școlar.
De asemenea, cabinetul a decis ca restricţii să fie prelungite încă două săptămâni. Astfel că există limite pentru accesul în interiorul restaurantelor şi barurilor şi obligativitatea prezentării certificatului Covid, vor fi prelungite pentru două săptămâni.
Totodată, specialiştii în sănătate speră ca noua campanie de vaccinare anti-Covid a copiilor cu vârsta între 5 și 11 ani și administrarea unui număr suplimentar de un milion de doze „booster” vor opri noul val de infecții.
Sursa foto: shutterstock.com