Avertismentul lui Valeriu Gheorghiță pentru părinți: "Un copil cu boli cronice are de 19 ori mai multe şanse să ajungă la ATI"
Tocmai pentru a evita răspândirea coronavirusului, autorităţile din România au decis ca toţi elevii şi preşcolarii să fie testaţi de două ori pe săptămână, cu teste de salivă. Medicul militar spune acestea sunt foarte importante pentru că au rol de „screening”.
„Avantajul testelor de salivă este ușurința cu care se efectuează, rapiditatea rezultatului și faptul că nu necesită neapărat prezența unui cadru medical care să efectueze testarea și sunt non invazive. Chiar dacă performanța rezultatului nu este maximală, nu este comparabilă cu a unui test PCR totuși va identifica cel puțin o parte importantă din persoanele care în mod real sunt infectate. Și atunci, din acest punct de vedere, persoanele care vor avea un rezultat pozitiv ele necesită oricum confirmare printr-un test de tip PCR”, a declarat coordonatorul campaniei de vaccinare în România.
În America au fost vaccinaţi peste 3 milioane de copiiMedicul militar Valeriu Gheorghiţă a precizat că vaccinarea copiilor împotriva COVID-19 este încă un subiect sensibil, însă alte state au rate mari de imunizare în rândul copiilor.
"Vaccinarea copiilor rămâne un subiect sensibil în România, dar nu și pentru celelalte state. America și-a vaccinat deja peste 3 milioane de copii, Viena face asta și a anunțat și Italia. Ce îți spune Valeriu Gheorghiță? Gândește-te că dacă ai un copil cu boli cronice, el are de 12 ori mai multe șanse să fie spitalizat și de 19 ori mai multe șanse să ajungă la ATI, dacă nu îl vaccinezi.
Valeriu Gheorghiță, președintele CNCAV: „Deci ca să vă răspund, cred că faptul că azi avem un prim vaccin care are autorizare inclusiv pentru grupa de vârstă 5-11 ani, cel de la compania BioNTech Pfizer, este un lucru cât se poate de bun, cel puțin pentru categoria de copiii care sunt cu afecțiuni cronice în evidență. Pentru că vorbim de copii parte dintre ei vulnerabili – care au diabet, obezitate, boli cardiovasculare, boli neurologice și care au nevoie să stea în comunitate, să meargă la școală, fără teama că dacă se îmbolnăvesc pot face o formă gravă de boală și părinții stau într-o teamă permanentă legată de prezența copilului în comunitate”, a mai adăugat Valeriu Gheorghiţă.
Sursa foto: agerpres