Dana Rogoz, vacanţă inedită cu copiii în plină pandemie Puţine mame au un asemenea curaj

Dana Rogoz a devenit cunoscută ca "Abramburica" şi, deşi acum este soţie şi mamă de doi copii, tot îi place să umble brambura. Actriţa a vrut să încheie al doilea an de pandemie într-un mod plăcut, aşa că a plecat cu toată familia in Thailanda, într-o vacanţă inedită, în care toţi au acumulat experienţe şi au strâns amintiri.

Cu bagaje destul de puţine, care să le permită o vacanţă relaxată, de backpackeri, Dana Rogoz, soţul ei, Radu, şi copiii Vlad şi Lia (1 an şi 7 luni) au luat drumul Thailandei chiar pe 25 decembrie, după ce au primit cadourile de la Moş Crăciun. Au preferat aşa pentru a evita aglomeraţia din aeroporturi şi au fost nevoiţi să stea o noapte în carantină, după 10 ore de zbor şi două avioane schimbate. Rezultatele testelor RT-PCR făcute la sosirea în Bangkok au sosit însă mai repede, iar vacanţa a început.

Îndrăgostiţi de Thailanda, Dana Rogoz şi soţul ei, Radu, au savurat din plin fiecare zi

Dana Rogoz a ţinut un jurnal detaliat de călătorie pe Instagram.

"Ne-am amintit o mulţime de lucruri din călătoriile noastre anterioare din Asia, iar Radu mi-a recunoscut că nu şi-a dat seama cât de dor îi era de fapt până acum. Eram foarte îndoită dacă să mergem sau nu în perioada asta, în primul rând din pricina numeroaselor condiţii de intrare pentru turişti, dar in seara asta (n.r. - prima seară), plimbând căruciorul cu Lia dormind în el, am simţit că a meritat tot efortul".
 



Cei patru au vizitat Bangkok, s-au bucurat de plimbări lungi, de călătorii cu tuk tuk-uri colorate şi au savurat nucile de cocos, apoi au zburat spre Koh Chang, o insulă în care au avut parte de cazări de vis şi de experienţe de neuitat. Dana Rogoz a avut ocazia să observe cât de atent şi iubitor este fiul ei cel mare, Vlad, cu mezina Lia:
"Are atat de mare grija de surioara lui! Mor de drag cand vad cum o tine in brate si cat de atent e la nevoile ei. Iar ea il mangaie, il pupa si incearca sa il imite in tot ce face. Pentru ca Vlad e eroul ei"
 



Dana Rogoz a mărturisit că, deşi a plecat la drum cu doi copii, nu a apelat la serviciile unei agenţii de turism pentru planificarea călătoriei în Thailanda. A organizat totul singură, ţinând cont de nevoile membrilor familiei, şi în Bangkok, şi în Koh Chang, pe unde s-au plimbat cu un jeep vechi de 100 de ani, "care a văzut al doilea război mondial".

"Cum ne descurcăm? Cum ne descurcăm şi acasă :) În plus, aici avem minunăţiile acestea de privelişti, care ne încarcă cu energie şi chef de joacă, cât să le facem faţă amândurora şi la anu' :) Adevărul e că ne-am obişnuit să avem grijă de ei doi şi fără ajutoare, să facem cu rândul, să nu mâncăm tot timpul toţi 4 la masă şi să ne adaptăm situaţiilor neprevăzute care pot apărea într-o călătorie. Suntem genul de părinţi mai relaxaţi, care nu au respectat niciodată un program foarte strict de somn, de exemplu, şi "doar în patul lor"... Ai noştri dorm oriunde, pe unde apucă".

Mai mult, Dana Rogoz a mărturisit că nici nu îşi poate imagina vacanţele fără copii, în primul rând pentru că ar însemna să îi priveze de momente minunate împreună. "Sunt convinsă că aici au parte de părinţii lor ăia mişto, care râd mult, care nu mai sunt stresaţi să rezolve ceva urgent pentru job, care se joacă şi se prostesc mai mult, şi au ocazia să traiasca mai intens, mai multe experienţe într-o singură zi, să fie expuşi la mai mulţi stimuli, care să le âmbogăţească mintea şi spiritul".

Familia s-a bucurat din plin de ceea ce Dana Rogoz a numit "raiul backpackerilor". Au călătorit cu haine puţine, şi-au cumpărat însă, unele noi de acolo, au locuit într-un bungalow în junglă şi au savurat "tone de fructe" proaspete.

"M-aţi întrebat de ce tot schimbăm cazările. Pentru că e una dintre plăcerile noastre când călătorim. Vrem să fie cât mai variate şi amplasate în locuri diferite, pentru a trăi experienţe diferite. (...) Vrem să ne creştem copiii în aşa fel încat sa nu devină nişte adulti comozi şi inadaptabili. Ok, am mers cu ei şi la hoteluri cu piscine cu tobogane şi alte fiţe, dar călătorim cu ei cu rulota, stăm în astfel de bungalow-uri sau la cort, unde au ocazia să trăiască o altfel de experienţă şi să înţeleagă că în viaţă nu ai nevoie de multe pentru a fi fericit"
 

Citeste si: