Şi-au lăsat copilul în vârstă de 2 ani să se joace pe telefon, apoi au avut de plată 2000 de dolari. Ce a făcut micuţul
Părinţii unui băieţel în vârstă de doi ani au avut un adevărat şoc după ce şi-au lăsat copilul să se joace pe telefon. Micuţul a reuşit, nu se ştie prin ce mijloace, să comande mobilă în valoare de 2000 de dolari de pe un magazin online. Părinţii au aflat de isprava copilului lor abia după ce s-au trezit la uşă cu curierul.
Ayaansh Kumar nu vorbeşte bine, însă se descurcă se pare de minune când vine vorba despre tehnologie. El a reuşit să comande de pe telefonul mamei, pe contul pe care aceasta îl are e Walmar, mobilă în valoare de 2000 de dolari. Mămica mai intrase pe site şi pusese în coş mai multe scaune, din care să aleagă ulterior câteva.
„Nu are nicio idee despre ceea ce a făcut”, a precizat Pramod Kumar, despre fiul său, în vârstă de doi ani. Este atât de mic, e atât de drăguț, am râs că a comandat toate chestiile astea”, a spus mama lui, Madhu Kumar, pentru WNBC.
După câteva zile, mama a avut un şoc când s-a trezit la uşă cu mai multe colete. Iniţial, a spus că este clar o greşeală, însă apoi a aflat despre isprava fiului ei. Din fericire, cei de la Walmart au înţeles situaţia şi au putut returna piesele de mobilier.
Din fericire, familia a explicat întreaga situație magazinelor Walmart și va putea returna obiectele de mobilier.
Sursa foto: shutterstock.com