Decizie în privința bebelușului român din Danemarca! Autoritățile au spus ce se va întâmpla cu el în următoarele șase luni
Sorana și Ionuț, părinții lui Mathis, au ajuns în centre de detenție, deoarece băiețelul lor avea hemoragie, iar autoritățile din Danemarca au ajuns la concluzia că are „sindromul bebelușului scuturat”.
În ciuda intervenției autorităților din România, danezii au rămas ferm pe poziții, iar cei doi părinți sunt de mai bine de patru săptămâni în centrele de detenție. Însă, acum băiețelul lor a fost externat!
„Bebelușul a fost externat și, conform procedurii daneze, a fost preluat de o familie de plasament și faptul că este externat și se află la familie înseamnă că starea lui i-a permis să fie externat”, a spus Alexandru Grădinar, ambasadorul României la Copenhaga.
„Tinerii români nu-l vor putea vedea pe băiat, indiferent de situația acestora, în următoarele șase luni. Autoritățile daneze ne-au transmis că băiatul a fost externat, dar starea sa de sănătate nu permite în acest moment o deplasare până în România”, a spus și Gabriela Firea, ministrul Familiei și Tineretului.
Astfel, micuțul Mathis va sta timp de cel puțin un an la familia de plasament, iar pentru următoarele șase luni, părinții lui, Sorana și Ionuț nu au voie să îl vadă.
„Părinții se află în cercetare penală, nu avem un verdict clar, este posibil ca peste 2 săptămâni, la data de 1 aprilie, să vorbim de revocare a mandatului de arestare preventivă, părinții să fie puși în libertate și să revină în drepturile părintești”, a spus, potrivit Știrile PRO TV, Lăcrămioara Crainic, avocat în Danemarca.