Povestea campionului ucrainean care a aterizat de la Olimpiadă direct în iadul războiului. Imaginea care face ocolul Internetului
Din contră, sunt deja mai bine de două săptămâni de când zeci, poate sute de mii de copii au părăsit Ucraina cu mamele lor, în timp ce tații au rămas să lupte cu rușii. Alții sunt încă în țară, ascunși prin buncăre, stații de metrou, subsoluri de bloc și de spital. Printre ei, mulți bebeluși și mulți copii veniți pe lume chiar în timp ce afară se aud explozii, împușcături și șenile de tanc. Printre ei se numără și bebelușul unui campion ucrainean întors de la Jocurile Olimpice de la Beijing direct în mijlocul unui război care nu mai era de conceput în zilele noastre.
Bohdan Tsymbal a participat în februarie la Olimpiada de la Beijing. Unul dintre cei mai buni biatloniști din Ucraina, tânărul sportiv nu a apucat să se bucure prea mult de întoarcerea la familie, de primele zile alături de fiul său nou născut. În schimb, se află într-un adăpost antiaerian și speră ca acest coșmar să se încheie curând; între timp, doarme cu familia pe un pat improvizat, iar o fotografie cu Bohdan dormind în timp ce își ține fiul pe piept chiar în buncărul din Cernihov face înconjurul internetului și a stors multe lacrimi.
Bohdan Tsymbal a fost medaliat cu argint și bronz la Campionatele Europene de juniori în 2018, iar din 2020 participă în concursuri de seniori internaționale, rezultatele sale foarte bine aducându-i calificarea la JO de la Beijing. Acolo a participat în 3 probe: 20 km, 10 km și ștafetă, în aceasta din urma reușind un rezultat foarte bun, locul 9.