Cântec de leagăn de pe front. Soldații ucraineni, înregistrare emoționantă pentru copii
Zâmbetele de pe chipurile copiilor ucraineni sunt umbrite de fumul gros rămas în urma exploziilor care răvășesc țara. Între timp, tați, unchi, bunici, frați mai mari luptă afară tocmai pentru ca ei să mai aibă un viitor sub steagul țării lor, după invazia trupelor rusești.
Printre cei care au făcut parte din grupul de soldați-cântăreți se numără și celebrități care își apără țara cu arma în mână, cum ar fi actorul Alexei Tritenko, solistul Taras Topolya, de la trupa Antitelas, sau prezentatorul TV Vladimir Ostapciuk. Cântecul lor este dedicat copiilor lor și tuturor celor cărora le e dor de un tată aflat pe front și cu care așteaptă să se reîntâlnească acasă.
„Dormi, puiul meu, tata te protejează”, este mesajul pentru copii al militarilor aflati departe de familii. Acestia s-au înregistrat și au adăugat în videoclip imagini cu copii ucraineni adăpostiți în buncăre, la metrou, in subsoluri de bloc sau de spital, unii mai mari, alții mai mici, iar alții chiar nou născuți.
In traducere, versurile ar suna astfel:
„E târziu, deja, de ce nu dormi, copile?
Uite, mama cheamă somnicul dulce.
Somnul dulce pe la toți aduce, în coș de nuiele basme frumoase.
Cântece de leagăn, ușor murmurate
Cin' le-ascultă doarme până-n zori.
Fecioraș micuț și fetiță scumpă,
Noaptea a venit și e timpul de de dormit.
Dormi, pisoi, tata te apără”