Alăptarea la sân nu face nicio diferență în ceea ce privește legătura mamei cu bebeluşul, potrivit unui studiu
Conform noilor date, mamele care nu pot alăpta nu se vor mai simţi vinovate de incapacitatea sau de alegerea de a nu alăpta la sân, o practică care este puternic recomandată de experții în sănătate.
NHS spune că "alăptarea poate construi o legătură emoțională puternică între tine și copilul tău", ca o modalitate de a încuraja noile mămici să o facă. Însă rezultatele unui sondaj efectuat pe 3.000 de mămici sugerează că această legătură nu este exclusivă pentru cele care alăptează.
Cercetătorii de la Universitatea din Lincoln au recrutat mămicile, în vârstă de 28 de ani în medie, prin intermediul forumurilor online de parenting și al Facebook. Acestea au fost întrebate despre modul în care își hrăneau copilul de mai puțin de trei ani, despre experiența lor la naștere și despre cât de apropiate se simțeau de copilul lor, folosind un chestionar cu 30 de întrebări.
Cercetarea nu a găsit nicio dovadă care să susțină faptul că mamele care au alăptat la sân au avut o legătură mai puternică cu bebelușul lor în comparație cu cele care au ales alte mijloace de hrănire.
Constatările le susțin pe cele din Israel din 2019, care au produs rezultate similare, dar folosesc un grup mult mai mare de mame. Abigail Davis, autoarea raportului și studentă la doctorat la universitate, a declarat că atât opinia publică, cât și cea profesională presupun în mare măsură că alăptarea conduce la crearea de legături.
"Studiul nostru se aliniază cu puținele studii empirice bine puse în valoare care nu arată această asociere", a spus ea.
"În ciuda acestor constatări, ar trebui să se recunoască faptul că alăptarea este foarte importantă din multe alte motive și ar trebui în continuare încurajată acolo unde este posibil, a mai spus autoarea studiului.