De ce nu ar trebui să forțăm copiii să învețe să scrie la o vârstă fragedă

Orice părinte este mândru nevoie mare când copilul său învață să scrie primele cuvinte. 

Atât de mare este orgoliul de a avea un copil precoce, mai avansat decât alții, încât uneori aproape că nici nu mai ții cont de faptul că s-ar putea ca micuțul tău să fie chiar prea mic pentru a se achita onorabil de această provocare pe care i-o lansezi.

Din ce în ce mai mulți își presează copiii să învețe să scrie cursiv încă dinainte de a merge la școală. Din păcate nu se întreabă nicio secundă dacă și copilul este pregătit pentru asta. Iar când vorbim despre pregătire, ne referim la calitățile fizice necesare pentru a scrie.

Un copil de grădiniță poate învăț să recunoască literele, mai ales pe cele mari de tipar; poate chiar să știe să își scrie numele, să scrie „mama”, să scrie „tata”, însă nu este dezvoltat fizic suficient de bine pentru a scrie cursiv și repede. Concret, oasele și mușchii palmei nu sunt încă suficient de dezvoltate, iar cartilagiile dintre ele și cele de la încheietura mâinii nu sunt suficient de tari. E drept că un copil poate ține în mână creioane colorate sau carioci cu care deseneaza sau colorează, însă scrisul este o altă poveste.

Ce trebuie să faci înainte de a învăța copilul să scrie

Mâna copilului este complet dezvoltată pentru scris abia în jurul vârstei de 7 ani. Până atunci el exersează motricitatea fină și își antrenează oasele, mușchii și cartilagiile prin jocuri cu plastilină, decupat, lipit, jocuri enzoriale, jocuri tip puzzle, dar și la joacă în aer liber, în iarbă, nisip, chiar și țărână. Doar așa pot fi antrenate mâinile și motricitatea lor pentru ca la un moment dat ele să fie gata pentru „misiuni” ceva mai complexe, cum este scrisul de mână.

Chiar și la începutul școlii, când copilul spune că îl doare mâna de la scris, este bine să aveți răbdare cu el. Nu suferă de lene acută, ci cu siguranță simte un disconfort, care va dispărea odată cu exercițiile repetate, care vor aduce cu sine și o mai bună coordonare, și o viteză mai mare la scris.

Citeste si: