Greșeli grave pe care le fac părinții atunci când merg în parc cu copiii lor

Terenul de joacă ar trebui să fie un loc pozitiv în care copiii să se bucure și să învețe, dar în multe cazuri ajunge să devină o sursă de conflict din cauza practicilor greșite ale adulților care îi însoțesc. Iată câteva dintre cele mai mari greșeli pe care le fac părinții atunci când merg în parc cu copiii:

Poate că îți sună cunoscut acest scenariu: împingi leagănul copilului tău și un băiețel, pe care nu îl cunoști, vine la tine și te roagă să îl pui în leagănul de lângă el.

Te uiți în jur după un adult care să se ocupe de copil, dar nu vezi pe nimeni. Când întrebi de mama sau de tata, îți arată o persoană complet absorbită de telefonul mobil, care nici măcar nu a observat că copilul său vorbește cu tine.

A duce un copil la locul de joacă nu înseamnă că trebuie să-l lăsăm să plece și să uităm de el în timp ce citim, discutăm cu alți părinți sau ne uităm la telefonul mobil. Deși este un spațiu sigur, deschis și prietenos pentru copii, părinții trebuie să își asume responsabilitatea pentru copiii lor în orice moment și să continue să îi educe oriunde merg.

La polul opus față de cazul precedent se află acei părinți hiperprotectori care nu sunt capabili să observe din fundal, ci care trebuie să dirijeze continuu viața copiilor lor (și a altor copii).

La locul de joacă, copiii își pot antrena autonomia, relațiile sociale și abilitățile de negociere și de rezolvare a conflictelor.

Dar nimic din toate acestea nu va fi posibil dacă noi, adulții, ne băgăm continuu în lucrurile lor, rezolvăm conflicte pentru ei, le cerem altor copii să îi lase pe ai noștri să se joace, le ghidăm jocul, nu le permitem să își testeze limitele fizice și să își antreneze abilitățile motorii.

Bineînțeles că este important să fim atenți la copilul nostru și să îl ajutăm dacă are nevoie de ajutor (așa cum putem vedea în exemplul următor), dar niciodată să nu trecem peste voința, capacitatea de decizie și autonomia acestuia.

Conflictele dintre copii sunt frecvente: se lovesc, își iau unul altuia jucăriile, se împing, aruncă cu nisip unul în celălalt... Așa cum am spus, ei învață să relaționeze unii cu alții și orice proces de învățare necesită timp.

În acest sens, atunci când există un conflict între copiii mici, este normal ca acesta să nu se agraveze și să fie rezolvat de ei înșiși. Dar dacă observăm un dezechilibru în situație, iar copilul nostru suferă în mod clar consecințele, a nu face nimic nu este o soluție.

Pentru copii, părinții sunt figurile lor de atașament, confortul și refugiul lor. Dacă îl lăsăm pe copilul nostru să aibă dificultăți în a fi martor al situației, vom eșua în acea încredere oarbă pe care el sau ea o are în noi.

În cazul în care copilul nostru face ceva nepotrivit, este de datoria noastră să îl mustrăm într-un mod constructiv, să îl facem să înțeleagă consecințele faptelor sale și să revizuim din nou limitele pentru a evita ca acestea să fie încălcate din nou.

Dar este esențial să facem toate acestea în particular și departe de ochii celorlalți, din mai multe motive:

Dacă ne corectăm copilul în public, alte persoane își pot forma o imagine distorsionată a copilului nostru în funcție de prelegerea noastră și, în consecință, îi pot atribui anumite etichete.

Chiar dacă a făcut o greșeală, copilul merită să fie tratat cu respect, iar mustrarea lui în fața prietenilor, cunoștințelor sau a străinilor este lipsită de respect, poate stânjeni copilul și îi poate afecta stima de sine.