Cum a fost copilăria Andreei Marin: ”Stăteam la lumina lumânărilor, curentul se lua repede”
Își amintește cu drag despre desertul preferat, dar nu a uitat nici clipele grele în care alimentele de bază erau raționalizate, iar produsele se vindeau pe cartelă.
Desertul preferat de Andreea Marin în copilărie era pâinea neagră, unsă cu ulei și asezonată cu zahăr.
”Aşa ceva era o delicatesă pentru noi toţi. Îmi amintesc ca azi că eram vreo 20 de copii pe scara blocului în care locuiam şi cu toţii seara, mai ales în serile de iarnă ne strângeam la o anumită familie. Ne înghesuiam cu toţii pe unde găseam loc, prin pat, printre diverse piese de mobilier şi aşteptam să ne servească gazda. Era ceva mirific. Nu voi uita niciodată bucuria cu care familia respectivă, una săracă, date fiind şi vremurile, împărţea totul cu noi”, povesteşte Andreea Marin.
”Stăteam la lumina lumânărilor, curentul se lua repede””Stăteam la lumina lumânărilor, fiind curentul se lua repede şi venea greu înapoi şi ne imaginam că suntem într-o lume aparte, una menită să ne facă doar pe noi personaje de basm”, mai spune Andreea Marin.
foto: protv