Tudorel Filimon, mărturisiri cutremurătoare: „Am jucat cu mama moartă în casă"

Tudorel Filomon, cunoscut de toată lumea ca Nea Popa, a făcut dezvăluiri cutremurătoare în cadrul podcastului Acasă la Măruță.

El a povestit despre cel mai dur moment pe care l-a trăit: mama sa murise, iar el a fost nevoit să meargă să joace pe scenă. 

Cu ochii în lacrimi, Tudorel Filimon a povestit despre momentul care l-a marcat pentru toată viața. 

„Am jucat cu mama moartă în casă. Mama mea era moartă în casă. Acolo… Cum, mă, o las dimineață, o văd doar la cimitir, să fie groapa? A venit o mașină. M-a luat, m-a dus la Călărași. Am jucat comedie. Colegii jucau extraordinar de prost. Toți știau că murise mama. Domnule, m-am îmbrăcat, m-am întors acasă. Publicul a râs, că nu știa nimic. Astea sunt dure. Comedia pe care o faci ușor gândit iese bine. Comedia gândită iese bine și mie îmi place zona asta de suprarealism. Ionescu, Naum… ăștia. 

Cei care se strofoacă să facă comedie sunt strâmbi. Au gura într-o parte și picioarele împleticite. Întotdeauna trebuie să mergi pe sinceritate. Dacă ai impresia că ești comic, ești fraier. Trebuie să spună publicul că ai fost prea bun, dacă i-a plăcut”, a declarat actorul, la podcastul lui Cătălin Măruță.

„Mama mea a murit joi, iar eu aveam spectacol vineri, sâmbătă și duminică. Sâmbătă o înmormântam și am amânat spectacolul. Am putut să le amân pe cele de sâmbătă și duminică, însă pe cel de vineri nu. M-am dus dimineața să rezolv problemele la cimitir și după m-am dus să joc comedie. Fiecare avem greutăți”, a declarat Tudorel Filimon la Antena Stars, în urmă cu câțiva ani.

foto: agerpres

Citeste si: