Dinu și Deea Maxer, decizie surprinzătoare în privința copiilor după divorț. Cum împart custodia
Se pare însă că lucrururile între cei doi nu mai funcționau de ceva vreme, iar acum au hotărât să meargă de drumuri separate, chiar dacă au doi copii împreună.
Cei doi au divorțat deja și au împărțit custodia copiilor. Se pare că băiatul a rămas la Dinu, iar fetița la Deea, conform Unica.ro.
Mai mult, cei doi vor locui în același bloc, chiar dacă au divorțat, deoarece Deea și-a cumpărat un apartament în Popești Leordeni, chiar în blocul în au locuit pana nu de mult ca o familie.
„Am hotărât să facem partajul, ea și-a cumpărat un apartament. Am făcut cu copiii un joc, casa fetelor și casa băieților. (…) Legat de Andreas, de copii, vreau să se vadă partea pozitivă a lucrurilor. El învață mult mai bine, noi ne mândrim cu el. Este un elev între primii 10, când el era între ultimii 5.
Eu am trăit același lucru. Părinții mei au divorțat, iar în momentul în care eu am schimbat școala, clasa, am devenit un elev de nota 10. Băiatul mi-a spus: ‘Tati, este mai bine așa, pentru că nu vă mai certați!, a dezvăluit Dinu Maxer.
Eu am tot sperat până în ultimul moment că putem schimba ceva. Ne împăcam, iar intervenea ceva. Noi am avut aceste certuri și împăcări în ultimele 4 luni până când am spus: ‘Hai să divorțăm’. Am încercat vreo 7 luni, dar cel puțin ultimele 4 luni au fost epuizante. În acest moment fiecare dintre noi și-a găsit liniștea.” a mai spus Dinu Maxer.
foto: Instagram