Femeia cu "uter de oțel". A născut 5 perechi de gemeni în 8 ani

Jennifer Waters a dat naștere la cinci perechi de gemeni în decurs de opt ani. Ea a devenit mamă surogat pentru trei dintre cele cinci perechi de copii, iar medicii i-au spus că are un uter de oțel. Iată povestea ei:

”Mi-a plăcut să fiu însărcinată, iar acesta fost unul dintre motivele pentru care am născut cinci perechi de gemeni în decurs de opt ani.

Motivul principal a fost că am vrut să ajut alți oameni. Am fost mamă surogat pentru ultimele trei perechi de gemeni. Mi-a plăcut foarte mult să pot oferi darul de a avea copii pentru două cupluri cu probleme de fertilitate.

Totul a început odată cu nașterea fiilor mei identici, Jackson și Joel, în 2008. S-au născut la doi ani și jumătate după ce eu și soțul meu, Jon, ne-am căsătorit.

Am revenit rapid la greutatea inițială după fiecare dintre cele 5 sarcini

La început, a fost un mic șoc faptul că așteptam gemeni. Am vomitat cam o dată pe săptămână pe toată durata sarcinii, dar nu m-a deranjat. Medicul meu a spus că, altfel, a fost o sarcină ca la carte. A numit-o "fără evenimente".

Am mâncat tot ce am vrut în acele nouă luni. M-am îngrășat 30 de kilograme - aceleași kilograme pe care le-am luat și în timpul sarcinilor mele ulterioare. De fiecare dată, am revenit la greutatea inițială la scurt timp după ce am născut.

Băieții s-au născut pe cale naturală la 38 de săptămâni și cinci zile. Am lucrat ca de obicei. În statul meu natal, Iowa, dacă ai mai mulți copii, trebuie să naști în sala de operație, în caz că ceva nu merge bine. Dar totul a decurs bine, iar băieții s-au născut la trei minute unul de altul.

Am aflat că sunt din nou însărcinată în 2010. Abia așteptam să aflu dacă este vorba de unul sau de doi, pentru că aveam copii de aproape 2 ani la acea vreme. Trebuia să știu în ce ne băgăm. Când am făcut prima ecografie, înainte ca doctorul să aibă timp să spună ceva, am văzut două capete. "O, Doamne, iar sunt gemeni", am spus.

"Ar fi bine să joci la loto acum că ai două perechi de gemeni", mi-a spus medicul meu în glumă

Erau fete. Este foarte, foarte rar să ai două pereche de gemeni, mai ales când sunt concepuți natural, și nu prin fertilizare in vitro. 

Sarcina mea a fost minunată. M-am menținut foarte activă pentru că aveam copii mici. Lucram ca asistent juridic, iar băieții erau la grădiniță. Am fost născut la 36 de săptămâni în mai 2011, pentru că aveam hipertensiune. Dar Julianne și Jocelyn s-au născut pe cale naturală și au fost sănătoase.

Am fost abordată de un cuplu care dorea să mă angajeze ca mamă surogat

A fost greu să am patru copii sub 3 ani, deși am avut mult ajutor de la bunicii care locuiau în apropiere. 

În parte pentru că mi-a plăcut atât de mult să fiu însărcinată, m-am gândit să fiu mamă surogat. Mama mea intenționase cândva să fie mamă surogat pentru o prietenă. Dar a ajuns să aibă nevoie de o histerectomie de urgență, așa că nu a putut. Întotdeauna mi s-a părut minunat că a vrut să ajute alți oameni.

Am început să scriu pe blog despre experiențele mele ca mamă a două perechi de gemeni. Apoi, prin intermediul unui prieten, am fost abordată de un cuplu, Megan și Mike Andre. M-au întrebat dacă aș fi interesată să le fiu mamă surogat.Am avut o chimie foarte bună. Am știut că vreau să-i ajut să întemeieze o familie.

"Am fost binecuvântați de două ori cu două perechi de gemeni", mi-a spus Jon. "Dacă puteți ajuta pe altcineva, haideți să o facem".

Avocații noștri au întocmit un contract și planul de plată, pe care le-am păstrat întotdeauna private. Am rămas însărcinată după primul transfer al embrionilor pe care familia Andres îi crease prin FIV. 

Au fost încântați când au aflat că așteaptă gemeni băiat-fată. Le-am trimis poze cu burtica în fiecare săptămână și am vorbit la telefon o dată la două zile. Au fost foarte implicați.

Medicul meu a glumit și a spus că am avut un "uter de oțel" 

Doctorul meu m-a ajutat să aranjez a doua sarcină ca mamă surogat. Mi-a făcut cunoștință cu pacienții săi, Heidi și Spencer Goettsch, care nu mai puteau avea alți copii după nașterea fiului lor, Grady. Ne-am înțeles bine și m-au angajat. Amândoi embrionii au avut succes. 

Am născut gemeni fată-băiat, Reece și Quinton, în februarie 2015. Am avut a doua cezariană. 

Citeste si: