Fiul Monicăi Anghel, operat de urgență. Momente grele pentru artistă: "I-au pus două tije"
Totul s-a întâmplat după ce Aviv a alunegat pe iarbă. S-a ales cu o fractură de peroneu, maleolă și tibie. Medicii au decis să îl opereze imediat, i-au pus două tije și piciorul în ghips tim de o lună.
„Da, Aviv a avut un accident banal, era iarba udă, a alunecat nu știu cum, a avut fractură de peroneu, maleolă și tibie. A avut piciorul în ghips o lună și ceva. I-au pus două tije, acum a început recuperarea, o să mergem la bazin. I-a fost foarte greu și lui și nouă. Am renunțat la concerte, la tot, ca să am grijă de el.
El e cel mai important, eu sunt mâna de fier, soțul meu îi face toate poftele, dacă ne certăm de la ceva, de la asta ne certăm. Și eu am fost afectată perioada cu copilul, acum simt așa fizic”, a declarat Monica Anghel.