Sentimentul de îndrăgostire nu poate dura mai mult de 15 luni pentru că altfel am putea înnebuni, potrivit științei 

Dr. Sergio Montero, cercetător la Centro Universitario de Investigaciones Biomédicas (CUIB) al Universității din Colima, definește îndrăgostirea ca fiind "o dependență, deoarece în timpul acestui proces sunt secretați hormoni precum endorfinele și canabinoizii, ceva asemănător cu cocaina și, respectiv, marijuana".

Cercetătorul explică faptul că acest proces variază între bărbați și femei; la femei poate dura de la șase luni la trei ani; "poate de aceea este mai dificil pentru femei să pună capăt unei relații", în timp ce la bărbați poate dura până la șase luni.

Și acest lucru are și o explicație: femeile au estrogeni, care favorizează creșterea dimensiunii zonei tegmentale ventrale, a hipocampusului, a cortexului prefrontal și a cortexului cingular, care sunt mai dezvoltate decât cele ale bărbaților;

"[...] de aceea femeile generează mai multe amintiri, date, iar bărbații nu, și tot de aceea este mai ușor pentru bărbați să pună capăt unei relații".

Pe de altă parte, Helen E. Fisher, doctor în antropologie biologică și o referință în studiul iubirii, ne asigură, de asemenea, că dragostea este finită, în studii precum acesta. Ea stabilește, și acest lucru este susținut de mai multe studii, că îndrăgostirea durează între 12 și 15 luni.

Îndrăgostirea este un dans hormonal, potrivit studiilor. Atunci când ne îndrăgostim, se activează aproximativ 19 zone cerebrale ale sistemului limbic, de unde se generează dorința pentru cealaltă persoană și scade activitatea cortexului prefrontal. Iată cum explică Dr. Montero acest lucru.

În sistemul limbic există un grup de neuroni numit zona tegmentală ventrală (VTA), care se activează pentru a interacționa cu oamenii și secretă hormonul dopamină, care la rândul său activează alte circuite neuronale din acest sistem, cum ar fi cortexul cingular și hipotalamusul.

Atunci când ne îndrăgostim, logica și raționamentul sunt încețoșate din cauza dansului hormonilor chimici, iar acest lucru ne face să idealizăm cealaltă persoană.

Expertul explică efectele îndrăgostirii și de ce "rațiunea este întunecată" atunci când ne îndrăgostim; în acest proces, dopamina și cortexul prefrontal joacă un rol important, deoarece acest hormon reduce foarte mult funcționarea acestei zone, care este cea care te face să raționezi logic, cea care te-ar face să vezi defectele persoanei (în schimb, o idealizăm).

Așadar, oricât de mult ți se va spune că acel bărbat sau acea femeie nu este potrivit pentru tine, nu vei putea să vezi acest lucru, tocmai pentru că se eliberează mai multă dopamină decât în mod normal.

Sara Teller, doctor în neurofizică la Universitatea din Barcelona, spune într-un interviu pentru La Voz de Galicia că, din fericire, îndrăgostirea durează doar o anumită perioadă de timp, pentru că atunci când suntem îndrăgostiți, suntem ca și cum am fi drogați.

După cum am văzut, crește nivelul de dopamină (hormonul care ne face să ne simțim "dependenți" de acea persoană și care ne ajută, de asemenea, să stabilim o legătură afectivă cu bebelușii noștri, de exemplu) și se reduce partea frontală a creierului, care este legată de rațiune. Pe de altă parte, amigdala (structura care este activată de frică) este atenuată. Astfel, într-un fel, ne simțim mai îndrăzneți să încercăm și să experimentăm lucruri noi.

Prin urmare, suntem mai deschiși să cunoaștem acea persoană. Dar, pe termen lung, aceste modificări neuronale ne fac să fim mai puțin atenți la semnalele externe de pericol. Este oarecum logic ca acest lucru să nu dureze prea mult timp, pentru că atunci nu ne-am mai recupera niciodată acea latură mai prudentă și mai precaută.

Mai mult, imaginați-vă dacă am fi mereu îndrăgostiți. La nivel neurobiochimic, acest lucru ar fi nesustenabil. Nu putem fi mereu îndrăgostiți pentru că, în realitate, a fi îndrăgostit este o formă de "nebunie" care ne întunecă rațiunea și, în plus, acest proces consumă foarte multă energie, așa că am ajunge să fim epuizați.

foto: shutterstock.com