SARCINA PE SĂPTĂMÂNI: SĂPTĂMÂNA 10

În săptămâna 10 de sarcină organele copilului tău continuă să se dezvolte rapid și să se maturizeze. 

Rinichii, creierul, ficatul și plămânii sunt deja organe funcționale, care vor continua să crească pe întreaga perioadă care a mai rămas din sarcină. Ficatul produce deja celulele roșii ale sângelui în locul sacului vitelin. 

Fruntea puiului tău prezintă acum o bombare care va permite craniului să se dezvolte. În plus, în acest moment capul copilului măsoară jumătate din lungimea corpului. 

Pleoapele fătului se închid pentru a proteja ochii aflați în formare, iar gâtul își începe și el dezvoltarea. Degetele nu mai sunt împreunate, iar în cursul acestei săptămâni unghiile și părul vor deveni vizibile.  

Copilul poate acum să înghită lichid amniotic, iar piciorușele sale lovesc cu putere. Bebelușul tău a crescut și are acum dimensiunea unei căpșuni și o lungimea de 3.4 centimetri. Greutatea lui poate ajunge până la 4 grame. 

Puiul de om trece prin diferite stadii de dezvoltare, dar și tu vei observa schimbări fizice. Uterul tău se mărește și talia ta începe să se îngroașe. Balonarea și creșterea moderată în greutate sunt unele dintre aspectele pe care trebuie să le ai în vedere în această perioadă. 

Sunt șanse mari ca unele haine să nu îți mai vină, iar sutienele pe care le ai să nu mai fie confortabile. Pentru a reduce durerea la nivelul sânilor, dacă ea există, poți încerca să porți un sutien cu un suport ridicat, menit să îți susțină sânii măriți. Achiziționează un sutien puțin mai mare decât ce ți s-ar potrivi pe moment. Sunt șanse mari să crești cu una - două cupe pe măsură ce sânii se dezvoltă și abdomenul se mărește.

Poate nu este cazul să îți schimbi încă garderoba și nici nu îți dorești să porți deja haine destinate femeilor însărcinate, însă poți încerca să porți haine cu talia reglabilă sau pe elastic. Sunt șanse mari să te simți mai confortabil.

Dacă îți lipsește activitatea fizică în această perioadă, îți spunem că există totuși o mulțime de alternative care te pot menține în formă. Discută și cu medicul care îți urmărește sarcina despre tipul de sport pe care îl recomandă femeilor însărcinate. Mulți medici își sfătuiesc pacientele să meargă cât mai mult pe jos și să înoate. Aceste tipuri de exerciții fizice au un impact redus și pot fi practicate pe întreaga durată a sarcinii.

De reținut: Între săptămânile 12-16 de sarcină, medicul trebuie să efectueze ecografia de trimestrul 1, cunoscută și sub numele de morfologia de trimestru 1. Îți recomandăm să îți faci din timp o programare pentru acest consult. 

Această ecografie este un test prenatal care ajută la identificarea anomaliilor cromozomiale, cum este Sindromul Down, sau a unor posibile malformații cardiace. 

Citeste si: