Un studiu UNICEF arată amploarea pe care îl are abuzul (fizic, emoţional și sexual) la care sunt supuşi copiii în toată lumea. Copiii sunt victime ale intimidării și bullyingului, ale violenței sexuale sau ale disciplinării prin violenţă.
Violența în școli poate avea consecințe grave pe termen lung asupra vieții copiilor, a viitorului lor și a viitorului comunităților în care trăiesc. Pentru prea mulți dintre elevii din întreaga lume, violența a devenit o lecție de zi cu zi, dar situația se poate schimba prin conștientizarea fenomenului și prin eforturi pentru a ameliora situația actuală.
Pe 30 ianuarie, în mai multe ţări ale lumii, este sărbătorită Ziua Internaţională a Nonviolenţei în Şcoli. Această sărbătoare promovează educarea copiilor în armonie, solidaritate şi respect.
Pentru a marca acestă zi, Asociația CONIL în parteneriat cu Școala Primară CONIL, organizează în perioada 20 – 30 ianuarie 2021 expoziția virtuală de desen și pictură – “O călătorie în lumea prieteniei“. În cadrul expoziției vor fi expuse lucrări ale copiilor cu vârste cuprinse între 6-12 din școli partenere, din țară și străinătate.
Scopul expoziției este acela de a conștientiza problema legată de violența din școalǎ, care poate avea consecințe și ȋn afara acesteia, de a sensibiliza și educa, dar și de a demonstra că există și alte modalitǎți de rezolvare a conflictelor prin comunicare nonviolentǎ și dezvoltarea abilitǎților și a motivației de relaționare.
Adela Hanafi, președinte CONIL crede că “școala trebuie să reprezinte un loc unde elevii se instruiesc, învaţă, dar şi un loc unde se stabilesc relaţii, se promovează modele, valori, se creează condiţii pentru dezvoltarea cognitivă, afectivă şi morală a copilului. În calendarul zilelor simbolice, data de 30 ianuarie este înscrisă ca Ziua Internaţională a Nonviolenţei în şcoli. Este ziua care ne cere să omagiem două concepte-cheie: instituţia şcolii, ca reprezentantă a celei mai nobile activităţi - educaţia, şi nonviolenţa, ca luptă împotriva unui fenomen nociv“.
Expoziția va fi lansată în mediul online, pe pagina de Facebook a Asociației CONIL, în data de 20 ianuarie, lucrările copiilor putând fi admirate și apreciate până în 30 ianuarie, ziua în care se celebrează Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli.
Copiii care vor participa la acest proiect vor putea primi premii interesante și atractive oferite de Platforma Fă Bine - Asociația Trăiește cu Bucurie, Editura Integral și Librăria pentru pici.
Deja 12 instituții de învățământ din țară și străinătate și-au anunțat participarea cu lucrări în cadrul expoziție: Școala de limbă română DACIA din Grecia, Școala Gimnazială Marin Preda din Pitești, Școala Gimnazială nr. 7 din Galați, Școala Primară Luca din București, Liceul Teoretic Mihai Ionescu din București, Liceul Național Liviu Rebrenu din Bistrița, Școala Primară Ana Lugojana din București, Școala Primară Micul Lord din București, Grădinița Scufița Roșie din București, Școala Gimnazială Internațională Premium School of Bucharest, Universitatea de Stat Ion Creangă din Chișinău, Liceul Teoretic Borod din Bihor, Școala Gimnazială Beznea din Bihor, Liceul Teoretic Șuncuiuș din Bihor, Școala Gimnazială Curățele din Bihor, iar lista este încă deschisă.
Primul Centru CONIL a fost înființat în 2005 și este bazat bazat pe conceptul educației inclusive, al unui loc deschis tuturor copiilor, un loc în care învață împreună, copii tipici și copii cu nevoi speciale.
CONIL a înființat încă 4 centre în care copiii tipici și cei cu dizabități au acces la educație, programe terapeutice, de socializare și recreative.
În 2012 CONIL a deschis și prima școala și grădiniță incluzivă pentru copii cu autism, Down sau retard.
Programele adaptate ale copiilor sunt realizate de echipe multidisciplinare formate din profesori, pedagogi, logopezi, consilieri, terapeuți.