De câte ori ți-ai dorit să existe un manual de utilizare al copilului tău? Acest manual este scris pe fața lui și tot ce trebuie să faci este să înveți să îl descifrezi.
Natura interioară a copilului tău este înscrisă în curba obrajilor, în forma ochilor sau cea a sprâncenelor, în forma unică a feței lui.
Pe fața lui poți să îi descoperi darurile speciale, să înțelegi care vor fi provocările lui personale și să poți să îl ghidezi în funcție de nevoile lui unice.
Alexandru Bocunescu este fondator al Face Keys România şi creator al metodei Face Keys de corelare a personalităţii cu trăsăturile faciale. Este pasionat de “cititul” fețelor și îi învață pe oameni să își adapteze felul de a comunica și să vorbească pe limba celorlalți prin descifrarea chipurilor. Această metodă, prin care putem recunoaște trăsături de personalitate, poate fi aplicată în multe domenii, de la resurse umane până la terapie și vânzări.
Am stat de vorbă despre cum folosim expresiile copiilor noștri pentru a-i înțelege mai bine.
• Ce este face reading-ul şi cum ne ajută să “citim” oamenii?
Face reading-ul, pe scurt, înseamnă corelarea trăsăurilor faciale cu personalitatea.
• Când sunt pregătiţi copiii sã citeascã feţe?
Printre primele “instrumente” de comunicare ale copiilor noştri sunt şi expresiile faciale. Cu ajutorul muşchilor faciali, ei ne comunică stările şi atitudinile lor încă din timpul vieţii intrauterine. Dacă am putea vedea constant ce se întâmplă în timpul acestei faze a vieţii, am fi surprinşi de cât de multe putem comunica prin mimică şi postură.
Emoţiile primare şi manifestările lor pe faţă nu sunt învaăţate, nu sunt condiţionate cultural sau determinate de vârstă, ci pur şi simplu fac parte din bagajul de exprimare al speciei cu cea mai eficientă comunicare – homo sapiens sapiens.
Expresiile faciale care însoțesc emoțiile noastre sunt universale.
Orice copil, din orice colţ al lumii, va manifesta la fel fericirea, uimirea, frica, furia, dezgustul, dispreţul sau tristeţea. Este important să înţelegem că manifestarea acestor emoţii prin expresii şi microexpresii faciale nu are doar rolul de transmitere de mesaje, ci acţionează şi ca mecanism de reglaj emoţional (MRE), cu un rol foarte important în dezvoltarea emoţională a celor mici.
În cele mai multe cazuri, pãrinţii reuşesc sã determine ce încearcă micuţii să transmită, chiar şi atunci când aceştia din urmă nu pot încă verbaliza şi asta pentru că păstrăm pe toată durata vieţii aceleaşi mecanisme biomecanice ale comunicării nonverbale.
Expresiile faciale sunt primul pas în formarea volumelor muşchilor faciali care, pe mãsura dezvoltării copiilor, pot fi legate de trăsăturile de personalitate. Există o legătură foarte strânsă între trăsăturile faciale şi cele de personalitate. Ambele tipuri de trăsături sunt într-o continuă formare din prima zi de viaţă şi până în ultima.
Faţa, ca instrument de comunicare nonverbală, ne ajută să înţelegem mult mai bine prin ce trec cei mici, ce atitudini au faţă de evenimentele sau obiectele din jurul lor şi chiar sã determinăm comportamente.
Deşi personalitatea celor mici se formează sub puternica influenţă a adulţilor din jurul lor şi a mediului în care cresc, este bine să înţelegem ca percepţiile lor diferă de cele ale părinţilor, profesorilor şi educatorilor. Atunci când ştii să corelezi trãsăturile faciale ale unui copil cu cele de personalitate şi cum să legi expresiile faciale de atitudini, deţii o metodã foarte precisã de a comunicare cu cei mici.
Face reading-ul este, de fapt, o metodã de eficientizare a comunicãrii pe toate planurile ei.
• Poți să vezi mai ușor când minte copilul tău, de exemplu? Cum?
În anii copilãriei descoperim, printre altele, minciuna care are drept catalizatori ruşinea şi frica, douã emoţii foarte puternice, care ne vor codiţiona o serie întreagã de comportamente tot restul vieţii. Se spune cã “minciuna are picioare scurte” pentru cã, de cele mai multe ori, cei mici se vor da de gol. Minciuna însã “poate avea picioare şi mai scurte” dacã eşti suficient de pregãtit sã urmãreşti ce se întâmplã cu faţa unui copil atunci când minte motivat de ruşine sau de fricã. În cazul ruşinii, sângele este pompat cu mai multã putere cãtre obraji, urechi şi vârful nasului. Vârful nasului îl va mânca şi şi-l va atinge involuntar, obrajii se vor înroşi, iar urechile vor deveni fierbinţi. În cazul minciunii provocate de fricã, faţa copilui va deveni palidã, sângele fiind pompat în special cãtre muşchii scheletici, ochii i se vor deschide mai mult şi gura se va întinde pe orizontalã. Toate acestea în timp ce capul va fi într-o uşoarã mișcare de retragere.
Frica este o emoţie care ne duce în starea de luptã sau fugã şi, imediat ce copilul realizeazã că nu are şanse într-o luptã, va alege fuga. Tot în cazul în care copilul este “prins cu mâţa-n sac” este posibil ca pe faţa lui sã aparã manifestarea emoţiei de furie (furia cã a fost descoperit), caz în care aproape toţii muşchii faciali se vor încorda şi capul se va apleca uşor înainte. Furia este o emoţie care, de regulã, precede o acţiune, un conflict, şi din acest motiv cel mic poate deveni violent.
• Deci face-reading-ul este un as în mâneca părinților…
Expresia “este mai bine sã previi decât sã tratezi” îşi gãseşte valabilitatea şi când vine vorba de creşterea celor mici. Ştiind sã le interpretezi trãsãturile faciale, poţi sã vorbeşti pe limba lor. Descoperi cã îţi poţi modula tonul vocii, cã poţi transmite mesajul mai alert sau mai lent, informaţia într-un calup mai mare sau mai mic, uitându-te doar la forma şi poziţia urechilor celor mici.
Înţelegi care este felul în care îşi rezolvã problemele din viaţa de zi cu zi şi nu mai capeţi frustrãri atunci când copiii tãi nu urmeazã întocmai indicaţiile primite. În acelaşi timp, te descoperi şi pe tine ca pãrinte într-o nouã luminã. Prin corelarea trãsãturilor faciale cu cele de personalitate descoperi lumea fascinantã a unicitãţii fiecãruia dintre noi.
Încetezi sã mai pui etichete şi sã mai judeci dupã propria mãsurã şi ajungi sã înţelegi, sã accepţi, sã îţi creşti nivelul de empatie.
Deci da, este un as în mâneca părinților – atât în relația pe care o au cu copiii lor, cât și în relația de cuplu.
O personalitate frumoasã începe sã se dezvolte sub umbrela unei relaţii armonioase între pãrinţi. Din acest motiv, cred cã oricine poate beneficiea de pe urma unei comunicãri eficiente, bazate pe modurile de înţelegere şi acceptare ale interlocutorului, comunicare în care asculţi mult, înţelegi şi mai mult şi transmiţi sincer.
Citirea fețelor este un instrument puternic. Când poți vedea personalitatea celorlalți, fie că vorbim despre propriul copil sau despre cei pe care îi întâlnești, poți înțelege cine sunt cu adevărat în interior. Iar acest lucru dizolvă barierele comunicării.
Alexandru Bocunescu a descoperit face reading-ul acum opt ani, iar aceasta a devenit foarte repede o pasiune. Acum şase ani a luat naştere Face Keys, proiectul său de suflet.
“Pentru mine procesul de învãţare şi descoperire este continuu, fapt ce m-a condus în multe direcţii - de la antropologie la geneticã, de la biomecanicã la sociologie şi chiar un master în criminalisticã şi psihologie judiciarã. Am dezvoltat o metodã coerentã prin care corelez trãsãturile faciale cu cele de personalitate şi îi învãţ pe oameni sã comunice mai bine pe toate planurile.”
Foto articol: https://www.freepik.com/