Dr. Anthony Fauci, directorul Institutului Național pentru Alergii și Boli Infecțioase din SUA, a făcut noi precizări în ceea ce privește imunizarea împotriva COVID-19 și a bebelușilor cu vârsta până în șase luni.
Medicul a anunțat că anul viitor ar putea începe și vaccinare bebelușilor. Deocamdată, compania Pfizer încă testează aceste seruri la bebeluși. Cu toate acestea, se pare ca există mari șanse ca Pfizer să obţină prima autorizaţia din partea Administrației americane pentru alimente și medicamente (FDA) pentru ca serul să devină disponibil pentru copii cu vârste cuprinse între şase luni şi cinci ani.
Conform doctorului Anthony Fauci este foarte probabil ca bebelușii să fie vaccinați anti-COVID-19 din din primăvara anului 2022.
„Din fericire, într-o perioadă scurtă de timp, cel mai probabil la începutul anului 2022, în primul trimestru, vaccinul anti-COVID va fi disponibil pentru ei (pentru copiii mici, n.red), a declarat dr. Anthony Fauci, conform Business Insider. Deocamdată nu există certitudini în acest sens.
„Nu pot garanta. Trebuie efectuate testele clinice”, a afirmat Anthony Fauci.
Pfizer face teste clinice pentru a pune pe piață serul pentru bebeluși
Compania Pfizer pare să fie singura care până acum a înaintat testele clinice pentru vaccinul împotriva COVID-19 la bebeluși. De asemenea, și celălalte două companii, Moderna şi Johnson & Johnson, vor să înceapă testarea vaccinurilor pe copii mici.
Moderna se află încă în faza de recrutare pentru copiii cu vârste cuprinse între şase luni şi şase ani, în timp ce Johnson & Johnson încă îşi testează serul pentru grupa de vârstă 12-17 ani, notează sursa citată.
Reprezentanții companiei Pfizer sunt încrezători și au precizat că până la sfârşitul lunii noiembrie ar putea obţine de la FDA o autorizaţie de folosire în regim de urgenţă a vaccinului împotriva COVID-19 pentru copiii din grupa de vârstă şase luni – doi ani.
Sursa foto: shutterstock.com