Un cuplu din Marea Britanie se mândrește cu copii gemeni, dar care s-au născut la doi ani distanță unul de altul, scrie The Sun.

Părinții celor doi micuți au încercat să aibă copii pe cale naturală, însă fără succes. Astfel, ei au apelat la fertilizarea in vitro. Deși în urma procedurii au rezultat cinci embrioni compuși, cuplul a decis însă să nu aibă mai mulți copii deodată, ci să îi aducă pe lume pe rând pe copiii lor.
 
Karen (33 ani) a pierdut o sarcină, astfel că îi mai rămâne șansa de a mai avea încă doi copii.
 
„Este o nebunie să ai gemeni născuți la doi ani distanță. Suntem încântați să avem un băiat și o fată, deși orice copil sănătos ar fi fost minunat. Nu am vrut niciodată să avem un singur copil”, a mărturisit mămica.
 
Potrivit calculelor femeii, fiul cel mare, Cameron, ar avea șase ani când ar urma să se nască ultimul său frate. Totuși, nu este neapărat necesar să se întâmple așa, întrucât embrionii nu au o durată de viață finită.
 
Sursă foto: Shutterstock

Urmărește emisiunile tale preferate pe protvplus.ro: