Potrivit unei monitorizări a Ministerului Sănătății, Timișul este județul cu cei mai mulți copii obezi la suta de mii de locuitori din țară, în rândul populației cu vârsta cuprinsă între 0-19 ani. 

Obezitatea în rândul copiilor din România a crescut alarmant. Potrivit unei monitorizări a Ministerului Sănătății, Timișul este județul cu cei mai mulți copii obezi la suta de mii de locuitori din țară, în rândul populației cu vârsta cuprinsă între 0-19 ani. 

Conform datelor, în Timiș sunt 662,6 cazuri noi la suta de mii de locuitori în perioada 2018 – 2020, acesta fiind urmat de Argeş, cu 520,7 cazuri la suta de mii de locuitori, şi Maramureş, cu 268,7.

Potrivit monitorizărilor, în 2018, erau 171,3 cazuri la suta de mii de locuitori în Iaşi, un număr aproape dublu anul următor, 310,1, stabilizându-se la 236,8 în 2020. Cele mai mici valori au fost înregistrate în Vaslui, 20,5 cazuri, Ialomiţa, 22, Arad, 22,2, şi Cluj – 34,3.

Toate aceste cifre au fost prezentate de Direcţia de Sănătate Publică Iaşi şi fac pate dintre campanie naţională a Ministerului sănătăţii, desfăşurată pe perioada lunii noiembrie, cu titlul „Ce, cât şi cum mănâncă un copil isteţ”. 

„Deşi ne gândim la obezitate mai degrabă ca la un factor de risc pentru mai multe tipuri de afecţiuni (boli cardiovasculare, diabet zaharat, unele cancere: de endometru, de esofag, gastric, de ficat), obezitatea este o boală cronică, recunoscută ca atare de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Obezitatea este o boală care produce decese, dizabilitate şi deteriorează calitatea vieţii. Din 1990 până în 2017, decesele şi anii de viaţă pierduţi prin dizabilitate (DALY) din cauza greutăţii corporale în exces (indicelui de masă coporală crescut), s-au dublat la nivel global, potrivit datelor din studiul Global Burden of Disease”, se precizează în descrierea proiectului.

În România, obezitatea este cel de al patrulea factor de risc pentru anii de viaţă pierduţi prin dizabilitate (DALY), după hipertensiunea arterială, consumul de tutun şi factorii de risc alimentar (consum de sare, acizi graşi, băuturi îndulcite, carne roşie şi procesată), spun reprezentanţii DSP Iaşi.

„S-a observat că supraponderalitatea în rândul copiilor din grupa de vârstă 7-9 ani a fost de 17,5% la copiii din mediul urban, de 15,9% la cei din semi-urban şi de 15,7% la cei din rural. Prevalenţa obezităţii la copiii din mediul urban a fost 14,5%, din semi-urban de 14,1% şi din mediul rural de 13,3% (Raport Naţional România, 2020)”, au mai precizat aceştia.

sursa foto: shutterstock.com