România este cea mai nesigură țară în ceea ce privește siguranța rutieră cu 96 de decese la milionul de locuitori, cifră ce reprezintă aproape dublul mediei UE, care este de 51 de decese la milionul de locuitori.

Și între aceste cifre sunt și accidentele în care sunt implicați copiii, pentru că nu respectă regulile de circulație: traversează prin locuri nepermise, ajung cu bicicleta pe stradă sau chiar se joacă pe carosabil. 

Orice copil ar trebui să cunoască câteva reguli clare prin care să fie în siguranță pe stradă.

Asociaţia pentru Educație, Dezvoltare și Implicarea Tineretului – EDIT este o organizație non-guvernamentală care a implementat încă din anul 2016 proiectul de educație rutieră intitulat ”Ora de Educație Rutieră”.

Anca Arău este mamă a doi copii de vârstă școalară, respectiv preșcolară, iar siguranța lor este cel important lucru din lume pentru ea. Cu acest gând s-a alăturat proiectului ”Ora de Educația Rutieră” și coordonează proiectele în școli. 

Cum îi învățăm pe cei mici să se oprească la stradă și să nu fugă în fața mașinilor?

Copiii sunt imitatori perfecți și depinde de noi ce model le oferim să copieze. În primul rând îi învățăm să respecte regulile, să traverseze cum și pe unde trebuie, oferindu-le, noi, părinții lor, un exemplu pozitiv.

Dacă noi, de mână cu copilul, vom traversa strada în fugă sau prin locuri nepermise, acesta va deveni și comportamentul copilului, indiferent cât vom insista noi că ”pe trecere nu se aleargă”, ”traversezi neapărat numai pe verde”sau ”eu mă grăbesc acum și am voie să alerg, dar tu nu ai voie când ești singur”. 

Educația nu funcționează așa, din păcate. Încă de când sunt foarte mici, în drum spre parc, ne oprim la fiecare trecere și le povestim de ce stăm pe loc, le arătăm semaforul, zebra, le spunem că nu traversăm niciodată în fugă, chiar dacă este verde, ne asigurăm că mașinile au oprit și traversăm cu prudență și atenție sporită.

Și azi așa, mâine așa, azi o explicație, mâine încă una și ajunge copilul de 3 ani să te tragă de mânecă și să te certe dacă te-ai angajat să traversezi stradă când, deși este verde, semaforul pâlpâie. Povestesc asta din experiența personală.

Tocmai pentru că sunt foarte atenți la ce facem și cum facem, este necesar ca la această vârstă, cei mici să primească informații corecte și astfel să își poată ajusta în mod corespunzător acțiunile în viitor. Mai ales, dacă trăiesc într-un oraș aglomerat și cu trafic intens, copiii observă adesea comportamentele neadecvate ale participanților în trafic, încălcarea regulilor de circulație, iar dacă acestea nu sunt explicate, ba chiar sunt alimentate, pot deveni comportamente uzuale, ducând la creșterea riscului ca cei mici să fie implicați în accidente rutiere.

Cum ne putem juca în așa fel încât să învețe pericolele?

Cu jocul și joaca. Pot să spun cu mâna pe inima că mi-am reconfirmat cât de important și intuitiv este jocul pentru ei, cât de în elementul lor se simt când se joacă, cât de firesc își însușesc noțiunile prin joc.

De exemplu, la noi, structura cursului cu care ajungem în școli, la ciclu primar, este făcută de un psiholog și se pune accent pe transmiterea informației prin joc, pe educația non formală și mai ales cu grijă enormă pentru copilul din față. 

Și desigur, ne putem folosi de resursele educaționale, pe care le găsim pe internet. Planșe, labirinturi, idei de DYI pentru semne de circulație, astfel încât copiii să le învețe ușor. 

Noi în școli și grădinițe, facem un concurs de machete. Copiii construiesc din plastilină, lego sau carton un oraș sigur, așa cum și-l imaginează ei, cu străzi, blocuri, mașini, semne de circulație. Ei ne trimit pozele cu machetele și noi îi premiem.

Statisticile despre accidente sunt dramatice în România. 

Suntem campioni pe linie! Și nu în sensul bun, din păcate. 

Conform Raportului Comisiei Europene despre statisticile privind siguranța rutieră pentru anul 2019, publicat la data de 11 iunie 2020, țara noastră se situează pe ultimul loc al clasamentului. 

Pe lângă aceste cifrele la nivel macro, Asociația Edi  a realizat un studiu pe un eșantion de 3.000 de elevi, care arată faptul că: 

trei din patru elevi de clasa a III-a nu știu cum trebuie să circule corect pietonii în orașe

aproximativ 35% dintre aceștia nu știu cum pot recunoaște un polițist

peste 37% nu știu când trebuie să se adreseze organelor de poliție.

Deși cifrele sunt alarmante, din păcate autoritățile nu investesc suficient în educația rutieră și cea pentru siguranța copiilor. 

Dar încet, încet poate se vor schimba lucrurile și la noi, urmând modelul statelor vestice, unde aceste materii sunt incluse în curicula obligatorie de studiu, și asta de mulți, mulți ani.

Care sunt regulile pe care orice copil ar trebui să le știe?

Culmea este că regulile sunt cele pe care, teoretic, le știe mai toată lumea. Cu respectatul este problema.

☑️ Nu mergem pe carosabil

☑️ Traversăm numai prin locurile special marcate

☑️ Nu ne angajăm în traversare, până nu ne asigurăm că mașinile ne-au văzut și au oprit 

☑️ În vehiculele familiei circulăm asigurați corespunzător, în dispozitive speciale, în funcție de vârstă. 

☑️ Confom legii, avem voie să ne deplasăm cu bicicleta numai pe pistele omologate ori în parc. Deci pe trotuar, nu prea. 

☑️ Dacă suntem cu bicicleta, la trecerile de pietoni, ne dăm jos și traversăm pe lângă bicicletă. 

☑️ Nu alergăm pe stradă, nu traversăm cu ochii în telefon și căștile pe urechi.

Ce putem face noi, părinții, să îi echipăm mai bine pe stradă pe copii? 

Haine colorate, benzi reflectorizante, lanternă, dacă traversează străzi neluminate, astfel încât, pentru siguranța lor, să îi facem cât mai vizibili pe stradă. Mai ales în sezonul rece, în care plouă mult și des, se întunecă devreme, iar vizibilitatea este redusă.

În zilele ploioase și întunecoase parcă toată lumea se îmbracă numai în negru, gri și maro închis. Adăugăm în ecuație marcajele pentru trecerile de pietoni aproape șterse și ascunse după vreo mașină ori un copac și parcă devine și mai important să ne facem copiii cât mai vizibili.

Deci, este o idee bună să lipim benzi reflectorizante pe geaca neagră ori fesul gri, orice lucru care îi face mai ușor de văzut.

Ce facem cu șoferii care doar încetinesc când ești pe trecerea de pietoni, fără să oprească de tot sau care chiar claxonează să te grăbești cu copilul mic pe trecere?

Ne ferim de ei și pe cât posibil reclamăm comportamentele necorespunzătoare. 

Dar, tocmai pentru că există și astfel de șoferi indisciplinați, trebuie să sporim vigilența, să ne păzim pielea, în limbaj popular. Nu ne ”aruncăm” pe trecere doar pentru că este dreptul nostru! Îi lăsăm să treacă și ne angajăm în trecere, când mașina ne-a văzut și a oprit. 

Scopul principal, așa cum îi învățăm și pe copii în acțiunile, campaniile și proiectele noastre, este să ne asigurăm că suntem și rămânem în siguranță, cunoscând și evaluând riscurile rutiere.

Ce este “Ora de educație rutieră”? 

Acest proiect se adresează tuturor categoriilor de vârstă, începând de la mediul preșcolar și până la cel liceal. Am reușit în acești ani să ajungem în 150 de școli din București (80% din total), la 60.000 de elevi din clasele a III-a și a IV-a. 

Proiectul a ajuns apoi în 25 de licee din București, unde am susținut cursuri de educație rutieră pentru un total de 5.000 de elevi ai claselor a XI-a și a XII-a. De asemenea, am reușit să dezvoltăm acest proiect și la grădiniță, unde în parteneriat cu Walt Disney, am realizat o campanie de siguranță rutieră adresată preșcolarilor, care a ajuns în 200 de grădinițe din 20 de județe, program de care au beneficiat 38.000 de copii.  

Mai mult, ne dorim ca proiectul nostru să aibă impact la nivel național, iar în acest sens, prin eforturi proprii, în anul 2019 am ajuns în Cluj, Arad și Timișoara prin intermediul ”Programului Național de Educație Pentru Siguranță - PNES”. 

Astfel, prin intermediul proiectelor noastre de educație rutieră, am reușit să ajungem la peste 100.000 de elevi în toată țara. 

În contextul actual, în care desfășurarea fizică a orelor de educație rutieră în școli și grădinițe este incertă, Asociația lansează o carte pentru copii, în colaborare cu Editura Corint. Copiii vor putea să facă cunoștință cu Vio, o vulpiţă simpatică şi jucăuşă, şi cu Rică, un iepuraș mai temător, dar tare dornic să învețe. Împreună cu ei ne dorim să înveţe copiii despre siguranţă, despre felul în care pot deveni mai responsabili, despre cum pot avea singuri grijă de ei și despre cum pot evita riscurile.

Predarea siguranței rutiere poate fi activă și distractivă și cu cât începem mai devreme să le explicăm despre regulile de trafic și despre pericole, cu atât mai mult putem ajuta la prevenirea accidentelor în care sunt implicați copii. 

Aici puteți descărca materiale educaționale pentru elevi, părinți și profesori.  

Foto: https://www.freepik.com/