Lavinia Petrea, prezentatoarea Știrilor PRO TV, are trei copii minunați, pe Mathias, Klara și Karin. Diferența de vârstă dintre ei este una destul de mică, astfel că provocările care apar zilnic sunt numeroase. Într-un interviu acordat pentru depici.ro, jurnalista (37 de ani) a vorbit despre felul în care se descurcă în postura de mamă, cum gestionează relația dintre frați și ce o ajută să îi crească frumos. 

- Cum te vezi din postura de mamă? 

- Mă simt completă. Îmi doream foarte mult să am copii și eram pregătită pentru ei. Sunt o mamă răbdătoare, blândă și calmă. Îmi privesc copiii în fiecare zi cu aceeași uluire că aceste minuni sunt ale mele. 

- A fost planificat ca micuții să fie cu vârste apropiate sau totul a venit de la sine?

- Ne doream mai mulți copii, dar nu i-am programat :). Așa a fost să fie și sunt recunoscătoare pentru faptul că am fost sănătoasă și am putut să duc cu bine sarcinile, deși ultimele două au fost cu risc. Pe toți trei i-am născut prin cezariană, deși mi-aș fi dorit să nasc natural. 

- Care au fost cele mai dificile probleme pe care ai fost nevoită să le gestionezi din postura de mamă?

- Cele mai grele sunt momentele în care au diverse probleme de sănătate și nu se simt bine, iar eu nu am nicio putere să le iau suferința. 

- Care sunt cele mai mari provocări de care te lovești pe parcursul zilei cu trei copii mici?

- Când sunt singură cu ei am parte de tot felul de provocări, mai ales atunci când toți trei vor ceva de la mine în același timp. Am învățat însă să prioritizez nevoile lor în astfel de momente și să ofer alternative, dar am grijă să nu se simtă nimeni neglijat. Am și diverse trucuri la care apelez când simt că am nevoie de un moment de respiro: le pun muzică și dansăm ori le pregătesc cada să se joace în apă. 

- De câte ori pe zi auzi cuvântul ”mama”?

- Ooo. Chiar! Nu m-am gândit dar nici nu aș putea calcula. De multeee, multeee ori! 

- Cum reușești să gestionezi diferitele conflicte care apar?

- Cu răbdare și folosindu-mă de metode pe care le aplic cu perseverență de când sunt foarte mici. I-am învățat să își respecte reciproc nevoile, să își aștepte rândul dacă vor același lucru în același timp. În ceea ce privește jucăriile i-am învățat să împartă și le spun că dacă un obiect nu le aduce bucurie ci neînțelegere atunci ar fi mai bine să-l pună de-o parte o vreme. 

- Cum i-ai descrie pe fiecare dintre ei ca personalitate? 

- Mă fascinează fiecare în parte și mi se pare uimitor cât sunt de diferiți. Mathias este blând, bun, darnic, creativ și foarte dornic să experimenteze în fiecare zi lucruri noi. Klara are un aer nobil, este înțeleaptă, hotărâtă, independentă și cu spirit de lider. Karin este foarte ambițioasă și asta a făcut-o și pe ea să fie deja foarte independentă. Vorbește foarte bine încă dinainte de a face 2 ani și acumulează informații noi cu o viteza uimitoare. Sunt fericită că se completează foarte bine reciproc, se tolerează și se acceptă fără ca vreunul să se simtă frustrat sau dominat de celălalt.

- De unde alegi să te documentezi cu privire la creșterea copiilor într-o perioadă în care informațiile de tip fake-news sunt peste tot?

- Am norocul să fiu înconjurată de niște femei minunate care îmi sunt și prietene. Cu ele mă sfătuiesc, mă consult, împărțim experiențe și apoi aplic totul adaptat familiei mele. În ceea ce priveste informațiile medicale, am încredere în medicul nostru de familie și aleg sa-I cer lui sfatul decât sa caut pe internet. 

- Ai făcut vreo alegere cu privire la educația lor în acest an destul de complicat?

- Da. Ne-am adaptat. Copiii au facut grădiniță online atunci când totul s-a închis. Am ales apoi să-i reintegrez în colectivite când a fost posibil respectând masurile de siguranță sanitară, iar aceste zile ne prind într-o etapă nouă cu Mathias care începe școală. Merge la clasa pregătitoare și va începe cursurile în clasă, în bancă și nu de acasă din fața calculatorului. Sper să fim sănătoşi și lucrurile să revină la normal cât mai curând. Am un nod în gât când mă gândesc la faptul că în prima zi de școală și-a cunoscut colegii și învățătoarea cu chipurile ascunse de mască… dar...ce sa facem. Respectam niște reguli pentru sănătatea noastră. 

- Cum ți-ar plăcea să descrie copiii relația pe care o ai cu ei?

- Ca una plină de iubire, blândețe și înțelegere. 

- Cum ți-ai dori să fie copiii tăi în postura de adulți?

- Oameni buni, corecți și mulțumiți de alegerile lor.