În urmă cu foarte mulți ani, publicul din întreaga lume era cucerit de melodia „Dragostea din tei”, a trupei O-Zone, din care făceau parte Dan Bălan, Radu Sîrbu și Arsenie Todiraș.
Chiar dacă trupa s-a destrămat, cei trei au rămas în continuare n showbiz și fac muzică, iar zilele trecute Radu Sârbu a oferit un interviu pentru Impact, în care a vorbit despre familia lui și despre activitățile în care este implicată Anastasia, fiica lui cea mare, care are 17 ani.
„Într-adevăr am implicat-o în câteva proiecte în care a făcut ceva interesant și am remunerat-o. Este extrem de creativă. Așa pentru experiența ei și pentru educația ei financiară este foarte bine. Nu i-am interzis lucrul acesta, pentru că e bine să știe, să calculeze cât câștigă, cât cheltuie, să își facă un buget, e foarte bine pentru ea. Să nu îți imaginezi că ar câștiga mii de euro sau ceva, dar este un început pentru ea”, a spus Radu Sîrbu.
El a fost completat și de soția lui, Ana: „De principiu avem niște reguli, dar nu e ca și cum sunt scrise, le știe singură Anastasia, fără să i le amintim. Regula principală este să fie toată familia la cină mereu și dimineață să fie cu picii la masă. Și să știm mereu unde este. Noi avem un label, Rassada Music, și de foarte multe ori avem nevoie de coperți, art-work-uri. Ea își produce singură muzica și face singură art-work-ul, motiv pentru care nu a trebuit să mai angajez pe cineva. L-a făcut singură și evident că a primit bani pentru asta”.