Universitatea din Oxford a demarat un studiu menit să evalueze siguranța și eficacitatea vaccinului anti-COVID dezvoltat în colaborare cu AstraZeneca la copii, scrie Reuters.

Potrivit reprezentanților Universității din Oxford, testele vor fi efectuate pentru a stabili dacă vaccinul poate fi administrat și celor cu vârsta într 6 și 17 ani.

În jur de 300 de voluntari vor lua parte la cercetare, iar vaccinarea va începe luna aceasta.

„Ştim că, după orice vaccin, oamenii pot să nu se simtă bine în primele zile, aşa că trebuie să stabilim acel profil la copii. Astfel încât dacă va fi aprobat pentru o grupă de vârstă mai mare, părinţii şi tinerii să ştie la ce efecte secundare să se aștepte”, a explicat Andrew Pollard, coordonatorul studiilor pentru vaccin din partea Universității Oxford.

Sursă foto: Shutterstock


Urmărește emisiunile tale preferate pe protvplus.ro: