Puștiul din imagine nu-și imagina vreodată că va ajunge să aibă milioane de fani în întreaga lume.
Este vorba despre Roger Federer, considerat de mulți dintre fanii sportului alb drept cel mai bun tenismen al tuturor timpurilor.
Federer a ajuns la vârsta de 40 de ani, însă nu vrea să renunțe încă la tenis. De curând, sportivul elvețian a spus că vârsta nu contează atât timp cât inima continuă să îi spună că poate să joace la cel mai înalt nivel.
Roger Federer este căsătorit din 2009 cu Mirka Federer și au împreună două perechi de gemeni, două fete - Myla Rose și Charlene Riva (12 ani) – și doi băieți – Leo și Lenny (7 ani).
Federer a scris istorie în tenisul masculin și are la activ nu mai puțin de 20 de titluri de Grand Slam.
Sursă foto: Pinterest
Urmărește emisiunile tale preferate pe protvplus.ro: