Măriuca Talpeș, Oana Moșoiu și Elena Lotrean au oferit informații valoroase profesorilor și părinților. Profesori inspirați, atât de la școli publice cât și din învățământul privat, au împărtășit din experiențele învățării la distanță și premisele revenirii în clasă
Evenimentul a adus în discuție implicațiile revenirii copiilor la școală sau grădiniță și modul în care tehnologia poate facilita învățarea, în orice scenariu
Conferința online Educație conectată: Cum revenim la școală în 2021, facilitată de Kinderpedia, a avut loc pe 27 ianuarie, de la ora 16:00, online. Peste 1,000 de profesori au urmărit live pe canalul de Youtube și pagina de Facebook prezentările celor trei vorbitoare și dezbaterea cadrelor didactice, care au vizat nevoile profesorilor și ale elevilor într-o nouă paradigmă de învățare, beneficiile oferite de tehnologie, indiferent de scenariul în care va avea loc revenirea la școală și cum putem folosi experiența anului 2020 pentru a crea o nouă viziune în educație. Evenimentul a beneficiat de prezența a trei personalități marcante în domeniul educației, recunoscute pentru contribuția lor la progresul educației românești, prin susținerea dezvoltării profesorilor și facilitarea unor instrumente valoroase de lucru în activitatea didactică.
Prezentările au pornit de la probabilitatea revenirii la școală și au urmărit să ofere informații și instrumente care să aducă plus valoare procesului de predare - învățare
Măriuca Talpeș, matematician și antreprenor, inițiatoare a proiectului MERITO, dedicat excelenţei în educaţie, a prezentat etapele transformării educației, din martie 2020 până în prezent, rolul tehnologiei în educație și cum a ales fiecare profesor să răspundă provocărilor aduse de noua modalitate de predare. Cu ajutorul rezultatelor obținute în urma cercetărilor realizate de către Intuitext și Didactic.ro, Măriuca Talpeș a spus “povestea școlii on-line”, așa cum a reieșit din cercetări, dar și din interacțiunile directe cu profesorii.
Pandemia a venit complet neașteptat și ne-a pus pe toți la grea încercare. Efectele negative sunt uriașe și pe termen lung, dar noi credem că putem micșora aceste efecte, dacă avem o bună strategie, cu o amplă remediere. Școala în pandemie a evoluat, pentru că pandemia ne-a obligat peste noapte să avem noi abordări. Peste tot în lume, sistemul de educație este conservator, se schimbă încet. Pandemia nu a stat prea mult de vorbă cu noi și ne-a forțat să reinventăm cum să învățăm. Ne-a lovit în rigiditatea sistemului de educație și ne-a impus să devenim mai flexibili. Perioade cu mare impact negativ provoacă de regulă inovație. Ceea ce este numită acum cea mai mare perturbare a sistemului de educație la nivel mondial, poate conduce în final la un sistem de educație mai puternic. Bulgărele de zăpadă a pornit! a sumarizat Măriuca Talpeș ultimul an în educație.
La final, Măriuca Talpeș a îndemnat profesorii să vadă partea plină a paharului, să se gândească cât de mult au câștigat cucerindu-i pe copii în zona digitală și să se bucure în fiecare zi de ceea ce au creat.
Oana Moșoiu, lector universitar doctor, trainer și expert în educație, formare și evaluare, a abordat revenirea la școală din trei perspective: a profesorului, a elevului și a părintelui, actori esențiali și indispensabili ai învățării. În primul rând, trebuie să ne asumăm că școala online va continua, indiferent de scenariu, deoarece este posibil ca parte din elevi sau chiar cadre didactice să nu poată reveni fizic la ore. Primul lucru de făcut atunci când se va reveni la școală este integrarea.
Profesorii se raportează la interesul familiei pentru școală. Familia este un factor important în reușita școlară, iar răspunsul oferit de părinte la apelul școlii este decisiv în progresul copilului la școală. Interesul părintelui îl va stimula pe profesor, iar câștigul va fi al elevului. Părinții trebuie să puncteze că revenirea la școală va determina o învățare mai bună și mai eficientă. Încurajarea părinților va determina profesorii să continue să facă lucrurile diferit”, a evidențiat Oana Moșoiu rolul părinților în procesul de învățare. „Am pierdut niște competențe, am câștigat puțină relaxare și colaborare din partea elevilor. Întrebarea este dacă vom putea capitaliza câștigurile la revenirea la școală. Să stimulăm colaborarea dintre copii, să stimulăm probele date cu cărțile pe masă, pentru că ei au nevoie să știe unde să își caute informațiile și, până la urmă, să stimulăm învățarea în sine. Cuvintele de ordine de acum înainte ar trebui să fie interactiv și colaborativ. Saltul educațional dat de pandemie este foarte mare. Nici măcar doi ani de școală online nu reprezintă o pierdere, raportat la transformarea de sistem pe care am câștigat-o.”, a adăugat Oana Moșoiu.
Elena Lotrean, consul onorific al Finlandei la Sibiu, fondatoare a Școlii Primare Româno-Finlandeze din Sibiu, a vorbit despre leadership și modele ce inspiră în educație. Fiecare dintre cei care aparțin categoriilor cu influență asupra procesului de învățare pot fi lideri în educație, de la profesori, părinți și elevi, până la politiceni, vedete, influenceri, inovatori sau persoane care lucrează în administrația publică locală sau centrală. Este important să ne uităm fiecare la ce rol are și, mai ales, ce responsabilitate implică, pentru că leadership-ul vine cu foarte multă responsabilitate. Responsabilitatea profesorilor este să fie competenți, responsabilitatea copiilor este să știe de ce merg la școală și să învețe, iar responsabilitatea părinților este să colaboreze cu profesorii și comunitatea pentru progresul copiilor.
Comunitatea joacă un rol extrem de important în educație, deoarece membri comunității construiesc punți. Familiile dau clienți școlii, iar școala dă clienți mai departe societății, iar întrebarea se pune ce fel de „clienți” vom forma. Cu toții ne întrepătrundem drumurile, așa că trebuie să comunicăm cât mai mult, pentru a înțelege care sunt nevoile tuturor. Să ne punem la masă, să ne ascultăm, astfel încât acest drum să fie aliniat și să obținem fiecare cât de mult posibil din ceea ce avem nevoie. Fiecare trebuie să își evalueze contribuția la educație și, implicit, la reîntoarcerea la școală, atât de dorită și așteptată. Este nevoie să ne asumăm perioada de conectare, care va veni cu provocări, să avem curaj și să ne gândim permanent la propria contribuție la reinventarea educației, a punctat Elena Lotrean. Avem nevoie să ne conectăm la acele instrumente care ne acordă timp, ne dau valoare și ne ajută să fim mai conectați.
Conferința Educație conectată: Cum revenim la școală în 2021 s-a încheiat cu dezbaterea “Din fața calculatorului în fața tablei”, moderată de Răzvan Orășanu, președintele Asociației Ține de Noi și la care au participat profesori de la cele mai prestigioase instituții de stat și private. Raluca Cimpoiașu, director educațional adjunct la Acorns Nurseries, Virgilius Teodorescu, profesor de matematică la Școala Aletheea, Georgeta Șerban, profesor pentru învățământul primar la Școala Tudor Arghezi, Marcel Bartic, profesor de istorie, directorul Little London International Academy și Dana Tufeanu, profesor pentru învățământul primar la Şcoala Gimnazială Matei Basarab din Piteşti, au discutat despre cum au gestionat predarea la distanță și ce ar face diferit dacă ar mai trece o dată printr-o asemenea experiență, cum se pot păstra instrumentele digitale folosite în pandemie pentru a susține educația și cum mergem mai departe în procesul de învățare.
„Optimizarea se face uitându-ne la nevoile copilului. Plecând de la ele, optimizez ceea ce știu și ce am învățat și învăț permanent. Am învățat de la colegi, am luat referințe și am adaptat. M-am adresat emoțional copiilor, pentru că am vrut ca ei să simtă și să vibreze la fiecare lecție. Ai nevoie să cunoști pedagogia clasică, la care să adaugi ceea ce înveți. Profesorul trebuie să se formeze continuu și să fie un suflet viu”, a sumarizat Dana Tufeanu experința predării online.
„Pandemia ne-a scos din zona de confort și ne-a obligat să găsim soluții. În această perioadă, am avut experiențe senzaționale, la care nu ne-am fi gândit în condițiile școlii tradiționale. Dacă vom repeta aceste experiențe și la întoarcerea la școală, vom oferi o șansă unică elevilor din medii defavorizate, celor care nu pot veni fizic la școală pentru că sunt bolnavi și altor categorii defavorizate. Putem face mai departe lucruri care țin de educația digitală, care nu se limitează la predarea online. Noi trebuie să ne ducem către copii, în locurile familiare lor, nu să îi forțăm pe ei să vină către noi.”, a punctat Marcel Bartic, profesor de istorie la Little London School.
Concluzia unanimă a participanților la discuție a fost că acest an a fost o lecție și că nu mai putem reveni la ceea ce a fost înainte de pandemie, pentru că ar însemna un regres uriaș. A fost un proces adaptativ, din care fiecare trebuie să ia ce este mai bun, pentru a contribui la progresul învățării.
„Pentru membrii comunității Kinderpedia, noțiunea de educație conectată reflectă filozofia noastră despre rolul tehnologiei în educație, acela de a conecta și a aduce împreună energiile benefice dezvoltării societății în ansamblu. Educația conectată oferă acces la cele mai bune resurse și cele mai potrivite instrumente și le duce acolo unde este nevoie de ele. Tehnologia în educație permite un feedback prompt, personalizat, o evaluare mai eficientă, simplificarea proceselor administrative, care lasă mai mult timp pentru pregătirea conținutului educațional, și o mai mare eficiență în comunicarea cu familia. Atunci când vorbim de capabilități digitale, este nevoie de leadership pentru a implementa schimbarea și de deschidere, pentru a vedea oportunitățile pe care ni le oferă tehnologia. Și pe noi învățarea la distanță ne-a provocat la o transformare. Pe lângă rolul de facilitatori ai conectării, ne-am străduit să fim și o sursă utilă de informație și inspirație, cu ajutorul oamenilor valoroși pe care reușim să îi aducem în fața profesorilor. Viața noastră, a tuturor, ar fi fost mult mai săracă fără profesori și fără modelul oferit de ei în această perioadă, vizavi de tot ceea ce înseamnă putere umană și capacitate de adaptare. Aceste lecții sunt mai valoroase decât tot ceea ce s-a pierdut din perspectiva curriculei. Informațiile de pe hârtie se pot remedia, experiențele sunt pentru totdeauna”, a declarat Evelina Necula, Co-fondatoare Kinderpedia, în finalul evenimentului.
Conferința online Educație conectată: Cum revenim la școală în 2021 a fost facilitată de Kinderpedia, soluția completă de comunicare și management pentru educație. Platforma reunește toate instrumentele administrative necesare pentru buna desfășurare a orelor la clasă. De la check-in cu QR code pentru a face prezența elevilor, sau accesul instantaneu la orar, catalog și carnet de note, până la predarea video la distanță și modulul de teme sau mesageria rapidă, Kinderpedia furnizează infrastructura digitală pentru modernizarea sistemului de învățământ din România, precum și la nivel european. În plus, platforma oferă funcții de facturare automată, management financiar și plată online a taxelor școlii, prin integrarea cu sisteme de plată electronice.