Ești părinte de bebeluș/toddler/școlar/adolescent? Și tu treci prin noi provocări în fiecare zi? Meseria de părinte este dintre cele mai complexe și intens trăite vreodată, dar în același timp, printre cele mai provocatoare experiențe. 

Preocupările părinților moderni și situațiile prin care trec zilnic au la bază copilul și nevoile sale de dezvoltare. Responsabilitățile cresc, nevoile copiilor cresc, dar în același timp și părintele crește, își dezvoltă abilități noi și evoluează odată cu copilul. 

La Modern Family Challenges, un proiect dedicat familiei, povestim deschis despre aceste provocări, despre schimbările care au loc la nivelul cuplului, nevoile financiare ale familiei și desigur, despre dezvoltarea copilului de la început până la vârsta adolescenței. 

Pe 14 noiembrie, în intervalul 10:00 - 15:00, sunt alături de noi 10 specialiști din domenii diferite: psihologi, psihoterapeuți, experți financiari, doctori și părinți ca tine!

Evenimentul este structurat pe 3 paneluri: PREGNANCY & BABY, TODDLERS & SCHOLARS, TEENS, astfel încât să venim în ajutorul părinților cu copii de vârste variate. Iată programul complet: 

Pregnancy&Baby

10:00 - 10:50: Sarcina și nașterea în perioada pandemiei, Dr. Radu Botezatu, Medic specialist obstetrică-ginecologie Nativia.

10:50 - 11:30: Cuplul în ipostaza de părinte și schimbările prin care trece familia modernă, Diana Vijulie, Certified Parent Educator, Positive Parenting

MODERATOR: Izabela Marinescu, Jurnalist

Toddlers&Scholars

11:30 - 12:00: Emoțiile copiilor și setarea de limite cu blândețe, Cătălin Durla, Psiholog clinician și psihoterapeut autonom format în psihoterapie centrată pe persoană

12:00 - 12:40: Mindefullness financiar pentru mamă și întoarcerea la muncă, Nicoleta Deliu, Head of Communication BCR

12:40 - 13:30: Parents Talks: Alina Geavu aka Aluziva, mamă de 3 copii și Ioana Mănoiu, GM GMP PR și mamă de 2 copii

Teens

13:30 - 14:00: Adolescenți cu personalitate: cum ne (re)conectăm cu copiii noștri, Corina Dobre, Psiholog și psihoterapeut cognitiv-comportamental

14:00 - 14:30: Generația copiilor nativi digital și relația adolsecenților cu tehnologia și rețelele sociale, Gabriela Maalouf, Psiholog.

14:30 - 15:00: Parents Talks: Roxana și Marian Hurducaș, Familia Netradițională.

MODERATOR: Sofia Frunză, Inițiator & Organizator Modern Family Challenges

Evenimentul Modern Family Challenges, ediția 2 va fi transmis LIVE pe paginile Modern Family Romania și Modern Dads. Transmisiunea live este realizată cu sprijinul Amaze.

Parteneri eveniment: Lidl Romania, BCR, NUK Romania, Nativia - clinica de obstetrica, ginecologie și senologie.  Sunt alături de noi și următorii parteneri media: PRO TV, depici.ro, izabelamarinescu.ro, laurafrunza.com, solonaria.ro, unsoideblog.ro, mamicaactiva.ro, daddycool.ro, anageorgescu.ro, andraiacob.ro, Tata de zmei.

Am pregătit și multe surprize împreună cu partenerii noștri, așadar invităm părinții să fie cât mai activi, să publice întrebări în comentarii, în timpul live-ului și au toate șansele să fie premiați!  

Părinții sunt așteptați și în comunitatea Modern Family România, atât pe pagina de Facebook, cât și în grupul privat – Grup Modern Family.