Adriana Stere, corespondent Știrile PRO TV, se poate considera o femeie împlinită. Are o carieră de succes și face ceea ce îi place, iar acasă o așteaptă o familie minunată. Împreună cu soțul ei, jurnalista are patru copii.

Într-un interviu acordat pentru site-ul depici.ro, Adriana Stere a vorbit despre împlinirile pe care le are alături de familia ei, despre felul în care își organizează timpul, dar și despre maniera în care își organizează viața cu ei și gestionează problemele care apar. 

- Cum te vezi din postura de mamă?

- Cât mai aproape de cum sunt de fapt... sper! Sunt autoritară, foarte bine organizată cu timpul și complet detașată de treburile lor de școală, dacă nu vin ei să-mi ceară ajutorul... Eu cu serviciul meu, ei cu jobul lor. Stiu ca cer mult de la copii, însă în casa noastră asta funcționează. Negociez când e cazul, dar eu sunt părintele. Și am trecut onorabil aceste ultimele luni și pentru că eu sunt mama-general, cum spune fiul meu cel mare. 

- Care au fost cel mai greu de gestionat probleme de care te-ai lovit din postura de mamă?

- Pe lumea asta doar boala și moartea sunt grele. Restul se repară. Deci bolile copiilor le-am dus mereu greu sufletește, că altfel în practică am fost tot zbir cu tot ce ținea de tratament, în timp ce tatăl lor era cu deruta și panica. A fost dificil, de exemplu, când am fost câte o săptămâna cu ei toți internați în spital cu pneumonie sau bronșită… Și am ocupat tot salonul! Prima oară m-a strivit. A doua oară a fost ca-n tabără! Și m-am și îngrășat de la stat toată ziua și mâncarea adusă la nas. Copiii sunt extrem de adaptabili. Noi ăștia mari suntem rigizi și fricoși.

- Dacă ai putea să schimbi ceva din trecut în calitate de mamă, ai face-o?

- Aș face copiii mai repede. Primul a venit la 24 de ani. Mergea un an-doi mai devreme. Copiii nu-ți strică în niciun fel cariera, dacă ești bun în meseria ta. Cine amână venirea copiilor ca să aibă, vezi Doamne, o slujbă, o funcție, o căsoaie nu stiu de care, de fapt habar nu are ce contează în viață.

Dacă nu vreo copii, ok, foarte bine, te concentrezi către alte lucruri la care visezi! Pe pasiuni, pe prieteni și restul familiei. Dar să te uiți în calendar, în portofel și pe ecuson și să zici hai mai încolo… pierzi timp aiurea. Pierzi din viața dorită.

- Care sunt cele mai mari provocări de care te lovești pe parcursul zilei cu patru copii?

- La vremea de bebelușie a fiecăruia, provocările erau noaptea, nu ziua. Mai ales la gemeni, care au urlat vreun an jumate continuu până la răsărit… și parcă nu dormeau niciodată! Zău că așa am avut impresia!

Acum provocarea e să inventez ceva de mâncare zilnic. Nu să gătesc, să ne înțelegem… dar să fie acolo ceva cu volum suficient pentru doi adolescenți și doi băieței de 5 ani, să fie rezonabil de sănătos, acceptabil ca preț, rapid de făcut și cu gust ok pentru atâtea guri. Restul nu mi se pare greu. 

- De câte ori pe zi auzi cuvântul ”mama”? :)

- Sincer, la un moment dat nici nu-l mai aud. Dar au ăștia mici un stil fantastic de pisălog-perseverent să tragă de mine până răspund. Asta dacă sunt acasă doar eu. Dacă e și soțul meu, renunță destul de repede și merg pe capul lui.

- Care sunt părțile bune în a avea mai mult de.. doi copii?  

- Vă întreb eu care sunt alea rele. În afară de răsfățul meu cu văicareala despre făcut curat, mâncare, baie… Casa mea cu o droaie de copii e de fapt un miracol! Și când se trosnesc cei mici sau se ceartă cei mari știu clar că ei au un atu față de alte familii. Eu una am fost copil singur, fără frați sau surori. Am avut și am mulți prieteni, dar am simțit de nenumărate ori nevoia să mă ajute sau măcar să mă asculte cineva cu inima și sângele meu.

- Care este relația dintre cei doi copii mai mari raportat la gemeni? Cum gestionezi diferitele conflicte?

- Între cei mari și cei mici a fost o poveste de dragoste fabuloasă, încă de când au aflat că vin doi frățiori. De fapt, întâi am aflat de sarcină, le-am spus că vom avea un bebeluș, iar ei s-au bosumflat imediat - “Vrem fiecare pe al lui!” Când s-a văzut că sunt doi a fost… wow! Nu mi-a venit mie sa cred.

Apoi cei mari i-au asteptat ZILNIC să se nască. Și, odată veniți, soțul meu i-a dat să îi poarte în brațe în prima zi acasă. Ei i-au crescut pe gemeni cot la cot cu noi. Îi iubesc sincer, îi tolerează când sunt nesuferiți, îi alintă când suferă, îi sarută când dorm și îi apără... de mine! Că de certat îi cert pe toți, nu discriminez!

Copiii mici parcă au fost trimiși să-i aline, să-i ajute mai ales pe ei într-o perioada grea. Conflicte sunt doar între cei de acceași vârstă - mic cu mic și mare cu mare! Mic cu mare nu se cearta. 

- De unde alegi să te documentezi cu privire la creșterea copiilor într-o perioadă în care informațiile de tip fake-news sunt peste tot?

- La primul copil, din reviste (na, era acum 13 ani…), și apoi gata, doar de la medici. Sunt corespondent de știri pe educație și sănătate la Stirile Pro Tv de 19 ani, ar fi mai mare rușinea să înghit ca pelicanul toate enormitățile care circulă pe net. E adevărat, m-am resemnat de la primul că nu poți crește copiii ca-n cărți. La unii nu merge, poți să te pui tu ca părinte și-n cap! De asta, de exemplu, am ajuns să diversific hrana piticilor nu cu supe/ sucuri, ci cu pufuleți. Saci de pufuleți!!!! Până nu s-au hotărât ei să mănânce omenește, n-a fost chip să-i conving. Aia e, copiii s-au ridicat sănătoși cu mămăliguță la pungă.

- Ce părere ai despre discuțiile apărute în contexul pandemiei despre variantele propuse de a merge la grădiniță/școală? Ai făcut vreo alegere pentru copiii tăi?

- Alegerea mea e mersul la grădinița lor de stat pentru pici și la școală pentru juniori, pentru că de fapt nu am de ales! Mi-e foarte frică, recunosc. Știu cât de bine instruiți sunt copiii mei cu purtarea măștii, spălatul pe mâini si distanța. Pentru că în jumătate de an n-am stat degeaba, i-am educat strict ca să facă față sănătoși vremurilor! Dar știu și cât de iresponsabili sunt alți părinți! Și nu am încă încredere în nici în comportamentul angajaților din unitățile școlare, înainte și după program. Cu cine se văd, pe unde umblă, cum respectă regulile. 

- Cum ți-ar plăcea să descrie copiii relația pe care o ai cu ei?

- La întrebarea asta chiar m-am blocat! Și asta mi se întâmplă foarte rar… Nu-mi doresc ca eu, mama, să fiu pentru ei doar prietena care îi scarmănă în cap, le face poftele și le dă libertate să zboare. Eu i-am și pedepsit, am și țipat la ei, am și greșit, am exagerat… și eu sunt tot om, dau rateuri! Cred că totuși ei deja stiu că încerc tot timpul să-i ajut să devină oameni adevărați, săritori, toleranți și puternici. Chiar dacă nu le convine mereu. 

Nu prea mă interesează cum mă văd pe mine, mi se pare irelevant. Mă iubesc oricum, sunt mama lor, alta nu mai primesc. Dar cândva eu și tatăl lor vom ieși din peisaj. Deci mă interesează enorm relația lor cu frații! Și sunt convinsă ca puii mei se iubesc între ei mai mult decât mă iubesc pe mine. Vor fi sprijin toată viața unul pentru altul. Îi simt! Sincer vă spun că nici nu-mi puteam dori mai mult.