O femeie din Statele Unite a povestit pe TikTok că va deveni mamă de tripleți, deși aștepta doar gemeni, scrie The Sun.
Practic, femeia a rămas însărcinată în timp ce era deja însărcinată cu gemeni. Deși pare imposibil, medicii susțin că explicația este una foarte simplă.
Tânăra viitoare mămică a povestit totul în câteva filmulețe publicate pe TikTok.
Femeia s-a bucurat când a mers la primul control și a aflat că va avea gemeni, însă, la al doilea control, bucuria a fost și mai mare, pentru că medicii i-au spus că va avea, de fapt, tripleți. Totuși, al treilea copil a fost conceput la 10 zile după gemeni.
Deși pare un lucru imposibil, fenomenul, deși foarte rat, este numit superfetație. Superfetația înseamnă că ovarele eliberează ovule de două ori pe lună.
Tânăra se consideră foarte norocoasă, pentru că, așa cum povestește chiar ea într-unul dintre filmulețe, doar 10% dintre femei pot ovula de două ori pe lună și doar 3% dintre ele rămân însărcinate a doua oară.
Superfetația este procesul în care o femeie gravidă eliberează un ovul atunci când sarcina are deja câteva săptămâni. Al doilea ovul este și el fertilizat și femeia are, practic, două sarcini în același timp, dar copiii nu sunt gemeni.
Sursă foto: TikTok
Urmărește emisiunile tale preferate pe protvplus.ro: