Cum explicăm emoțiile copiilor noștri? Furia ar putea fi un tigru, veselia o maimuțică, mândria un leu, invidia o hienă, iar tristețea o broască țestoasă. 

Sursa foto: edituradph.ro 

Ioana Chicet-Macoveiciuc a dat  emoțiilor chipuri de animale în povestiri simpatice cu dialoguri caraghioase și aventuri amuzante. Astfel copiii pot să recunoască ce simt și să înțeleagă că emoțiile sunt normale. Chiar și cele mai puțin plăcute.

Ema și Eric, personajele cărții, și împreună cu ei și copiii noștri, învață ce se întâmplă în sufletul și în corpul lor atunci când sunt veseli, entuziasmați, recunoscători sau relaxați, dar și cum să-și gestioneze furia, vinovăția, tristețea, frica sau dezgustul.

Cartea cuprinde 18 povestiri, care prezintă cele mai comune emoții, iar autoarea spune că a lucrat un an la acest volum.

Aventurile Emei și a lui Eric din această carte includ leneveli de duminică, jocul cu mingea de baschet, o programare la dentist, pregătirea unei prăjituri cu bezea pentru mama, vizita bunicilor, înot la bazin, discuții cu colegii, dar și cunoștința cu un bebeluș simpatic. 

Emoțiile, pe care autoarea le îmbracă în haine de aventură și măști de animale, sunt: veselia, dezgustul, vinovăția, confuzia, relaxarea, furia, uimirea, plictiseala, invidia, frica, tristețea, mândria, frustrarea, simpatia, nerăbdarea, dezamăgirea, recunoștința și fericirea.

Ca să fie sigură că povestirile sunt utile atât copiilor, cât și părinților, Ioana Chicet-Macoveiciuc a cerut părerea unui psiholog și psihoterapeut. Diana Stănculeanu este absolventă a Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, dar şi a Şcolii de Psihoterapie din cadrul Asociaţiei Române de Terapii Cognitiv Comportamentale și spune despre carte că este  “nu doar frumoasă, duioasă și amuzantă, ci și corectă și atât de necesară pentru copii și părinți.”

Cartea a apărut la Editura DPH Didactica Publishing House, are 48 de pagini și este recomandată copiilor peste 3 ani.

Ioana Chicet-Macoveiciuc a fost jurnalist, iar acum este blogger și scriitoare. 

Prima sa carte pentru copii, “Te iubesc, orice ai face”, a fost lansată în 2016 și s-a vândut în 10.000 de exemplare doar în primele două luni. Au urmat alte cărți:  “Vacanța pofticioșilor”, “Mami, e gata?”, “Împreună”, “Crăciunul perfect al Emei”, “Băiețelul cu aripa de fluture”, “CuMinte de Crăciun”, “Te rog, mulțumesc, te iubesc”, “Prima zi de școala a Mirei”, “Când mă fac mare”. 

Pe lângă cărți, autoarea a mai creat și jocuri: “Creează povești cu Ema și Eric: Aventuri în oraș”, ”Ema și Eric învață bunele maniere” și “Jocul meseriilor”.

Lavinia Trifan a ilustrat cărțile și jocurile Ioanei Chicet-Macoveiciuc, dar și alte povestiri: “Rățușca cea urâtă” de Hans Christian Andersen, “Tartarin din Tarascon” de Alphonse Daudet. A scris, de asemenea, o carte de versuri pentru copii “Poftiți la bal. Invitația micului cățel de usturoi”.

CARTE DEPICI  

Oana Hagiescu a fost producător la emisiunea “Omul care aduce cartea” la PRO TV. 

Mirosul cărților i-a plăcut însă dintotdeauna. Acum citește cărți pentru copii fetiței ei, Alexa. 

Va împărtăși cu voi descoperirile ei, cele mai bune cărți de pici.