Știi momentul acela când copilul decide că nu poate să facă ceva? Chiar și dacă a mai făcut acel lucru de multe ori înainte. Iar tu ca părinte te frustrezi și habar nu ai ce să îi spui ca să îl încurajezi.
Poveștile terapeutice sunt modalitatea de a explora tainele sufletului copilului.
Cartea „Micuța Alexia și nu-poții ei” este scrisă de psihologul Adriana Mitu și se adresează temerii de a nu putea face un anumit lucru, care este frecvent întâlnită la copii.
În unele situații, când copilul simte că nu reușește să ducă la bun sfârșit anumite activități are nevoie de ajutor. Dincolo de sprijinul oferit de părinți, prin povești terapeutice copilul poate depăși mai ușor, în joacă, temerile.
Povestea dă formă frământărilor celui mic, iar acesta se poate identifica cu personajele din carte.
“Micuța Alexia și nu-poții ei” este populată de niște personaje colorate, simpatice și enervante în același timp: nu-poții. Pot fi roz, verzi, albaștri, roșii, galbeni, cu dungi, buline sau carouri. Apar când cineva rostește “NU POT” și cresc atunci când persoana spune de mai multe ori că nu poate face acel lucru. Pot fi cât o boabă de piper sau cât un bloc cu zece etaje.
Alexia este o fetiță care spune des “NU POT” și este, evident, înconjurată de nu-poți. Îi găsește sub plapumă, în papucii de casă, pe covor, în dulap și se țin după ea peste tot: la școală sau în parc. O încurcă și o deranjează și nu reușește să se concentreze din cauza lor. Într-o zi își dă seama că sunt prea multe creaturi din acestea care o urmăresc.
Tristă și deznădăjduită are o discuție cu mama ei, în care îi povestește despre această problemă. Mama știe despre aceste personaje, pentru că toată lumea le are în preajmă, mai mici sau mai mari, și îi arată metoda prin care poate scăpa de nu-poți.
Află și tu cum a reușit Alexia să gonească nu-poții din viața ei și cum se poate aplica metoda la toți copiii.
Cartea a apărut la Editura DPH, are 24 de pagini și se adresează copiilor până la 7 ani.
Ilustrațiile simpatice sunt realizate de Șerban Andreescu.
Vestea bună este că, dacă cei mici prind drag de nu-poți, îi pot vedea în realitate și se pot juca cu ei. Asta pentru că există jucării nu-poți realizate din materiale speciale, concepute pentru a rezista la spălări multiple.
Alte povești terapeutice scrise de Adrianei Mitu găsiți aici.