Zian, bebelușul de 4 luni al Roxanei Vancea, a ajuns pe mâna medicilor. Vedeta a povestit că a stat internată 3 zile cu băiețelul său la spital, din cauza unei bronșolite.
Fiul Roxanei Vancea s-a confruntat cu probleme de sănătate și a avut nevoie de perfuzii. Din fericire, în prezent starea micuțului este bună și a putut fi adus acasă. Vedeta a mărturisit că a stat internată cu fiul ei 3 zile, micuțul fiind depistat cu bronșolită.
„Este și o epidemie de varicelă, iar pentru bebe este mult prea riscant. Oricum, am fost internată cu el vreo trei zile în spital cu bronșolită. Lui nu ai ce să îi faci acasă. Nu poți să îi dai pastile, nu poți să-i dai nimic, fiind foarte mic. Am fost cu el în spital, cu perfuzii”, a declarat vedeta.
Sarcină cu probleme
Vedeta a avut o sarcină cu probleme, dar a reuşit să treacă peste toate obstacolele şi să îşi îndeplinească visul.
„Toată sarcina am avut un inel din acela de îţi ţine colul închis. Din momentul în care se dă inelul ăla jos poţi să naşti oricând. Dragoş e foarte fericit, ne-am dorit mult asta. El a renunţat şapte luni să mai ia suplimentele pentru sală. Ne-am făcut analizele amândoi şi am şi aflat că am rămas însărcinată. S-a întâmplat foarte repede. Înainte am făcut teste de ovulaţie. Eu, în trecut, când mă îngrăşasem, am avut probleme cu ovulaţia. Am făcut nu ştiu câte teste, două-trei odată, au ieşit toate pozitive. Aşa l-am anunţat: era pe canapea şi m-am dus cu testul la el”, mărturisea Roxana Vancea.
Bruneta mai este mamă şi pentru Milan, băieţelul pe care soţul său, Dragoş Paiu, îl are din prima căsătorie.
Bronșiolita la sugari/bebeluși sau copii
Bronșiolita este o infecție comună a tractului respirator inferior, care afectează bebelușii și copiii sub 2 ani.
Simptome bronșiolită
Majoritatea copiilor cu bronșiolită au simptome ușoare și se recuperează în 2-3 săptămâni, dar este important să aveți grijă la semne ale unor probleme mai grave, cum ar fi dificultățile de respirație.
Simptomele timpurii ale bronșiolitei tind să apară în câteva zile de la infectare. Sunt similare cu cele ale unei răceli comune, cum ar fi nasul înfundat sau secreții abundente ale nasului, tuse și temperatura ușor ridicată (febră).
De obicei, simptomele se agravează în câteva zile, apoi încep treptat să scadă.În acest timp, copilul poate dezvolta unele dintre următoarele simptome:
- tuse uscată și persistentă;
- respirație rapidă sau zgomotoasă (respirație șuierătoare);
- scurte pauze în respirație;
- mănâncă jumătate sau mai puțin față de cantitatea obișnuită la ultimele 2-3 hrăniri;
- are scutecul uscat pentru 12 ore sau mai mult;
- vărsături după hrănire;
- iritabilitate.
Majoritatea cazurilor de bronșiolită nu sunt grave, dar simptomele pot fi îngrijorătoare. Simptomele sunt mai grave între ziua 3 și ziua 5. Tusea se ameliorează în 3 săptămâni.
Foto Facebook