În săptămâna 19 de sarcină sau la 17 săptămâni de la concepție, o substanță grasă și albicioasă care se numește vernix caseosa începe să acopere corpul copilului având rolul de a proteja pielea delicată că urmare a expunerii la lichidul amniotic.
În această perioadă brațele și picioarele sunt acum proporționate unele față de altele, dar și în raport cu restul corpului. Copilul continuă să înghită lichidul amniotic, iar rinichii să formeze urină. La fete încep să se formeze uterul și vaginul.
Dezvoltarea senzorială se află la cote maxime în această săptămână, ca urmare a faptului că în creier s-au dezvoltat suficient anumite celule nervoase pentru fiecare dintre simțuri: gust, miros, auz, văz și simțul tactil.
La sfârșitul acestei săptămâni copilul măsoară aproximativ 15.3 cm și cântărește 240 grame, fiind de mărimea unei roșii.
Trebuie să te aștepți ca în perioada următoare abdomenul tău să se mărească din ce în ce mai mult. Cel mai mare disconfort din această săptămână este durerea de ligament rotund, ca urmare a întinderii și îngroșării ligamentelor de la nivelul pelvisului care susțin uterul ce crește în mod constant.
Un alt simptom specific săptămânii 19 de sarcină este faptul că palmele mâinilor vor deveni mai roșii, ca urmare a creșterii volumului de sânge. La nivel feței pot apărea pete maronii, cunoscute sub denumirea de cloasma sau mască gravidică. Dacă te confrunți cu această situație, recomandat este să încerci pe cât posibil să stai la soare cât mai puțin pentru că aceste pete se pot agrava din cauza razelor soarelui.
De reținut: Dacă nu te simți pregătită pentru aducerea pe lume a unui copil sau te confrunți cu stări de anxietate din această cauză, încearcă să te înscri la un curs de pregătire pentru naștere sau interesează-te dacă spitalul unde naști are un consultant în acest domeniu. Cu cât vei știi mai multe, cu atât te vei simți mai relaxată atunci când vei avea bebelușul în brațe.