Din acest moment, se poate considera că sarcina a fost dusă la termen deoarece, în mod normal, un copil se naște între săptămânile 38 și 42.
Unul sau mai multe dintre următoarele semne marchează instalarea travaliului: începutul contracțiilor uterine regulate care pot fi dureroase, scurgeri de cantități mici de mucus lipicios, pete de sânge de culoare maronie, scurgerea lichidului amniotic care indică ruperea membranelor.
Imediat după naștere s-ar putea să nu simți că te bucuri cu adevărat la vederea micuțului. Dacă se întâmplă așa, e posibil să se fi instalat depresia postpartum. Este o state cu care se confruntă foarte multe proaspete mămici și este esențial să nu îți fie teamă să ceri ajutor specializat.
Copilul are în jur de 50 cm și cântărește în jur de 3,3 kg. Încă i se formează țesut adipos, îi mai cresc unghiile.
De reținut: Nu ai prea multe de făcut în această perioadă. E important să te relaxezi, să urmărești semnalele oferite de corp. Dacă ești într-o formă fizică bună poți face plimbări ușoare, să mai aranjezi lucrurile bebelușului, dar fără să exagerezi. Poți citi despre alăptare dacă nu ai făcut-o deja până acum sau să faci pur și simplu ce îți place.