În săptămâna 20 de sarcină sau la 18 săptămâni de la concepție poți spune că ai ajuns deja la jumătatea drumului.
Dacă nu s-a întâmplat asta până acum, este posibil ca în această perioadă să ai deja parte de primele mișcări adevărate ale bebelușului.
Tot în această săptămână, copilul va înghiți mai mult. O parte din apa din lichidul amniotic se va absorbi, iar restul va ajunge în intestine. Meconiul, produsul final al digestiei, se va acumula în colon și se va elimina ca prim scaun al nou-născutului.
Din săptămâna 20 de sarcină, măsurarea copilului se va face de la creștet la călcâi, iar acum bebelușul va măsura 25.6 cm și va cântări în jur de 300 de grame, la fel ca o banană.
Până în acest punct este posibil ca tu să fii luat deja 5 kilograme în greutate și trebuie să știi că de acum înainte vei mai acumula în jur de 250-500 de grame pe săptămână.
Numărul de kilograme acumulate va varia în funcție de greutatea de la care ai pornit în sarcină. Medicul care îți monitorizează sarcina este cel mai în măsură să te sfătuiască în privința limitelor de greutate în care trebuie să te încadrezi.
Schimbările prin care trece corpul tău acum pot afecta calitatea somnului și trebuie să te pregătești pentru sesiuni de sforăit, ca urmare a nivelului de estrogen ce va determina edemul la nivelul mucoasei nazale și va stimula producția de mucus.
Te poți confrunta cu arsuri retrosternale și pentru a le evita sau diminua în intensitate încearcă să mănânci porții de mâncare mici și să mănânci mai des, dar și să scoți din alimentația zilnică alimentele condimentate, grase, prăjite, băuturile carbogazoase, sucurile de citrice și, cel mai important, așteaptă cel puțin o oră înainte de a te culca după ce ai mâncat.
Crampele musculare la nivelul gambelor te vor împiedica să ai un somn profund odihnitor. Dacă a apărut crampa musculară, întinde piciorul pe partea afectată, mai întâi la nivelul călcâiului și apoi trage ușor degetele către gambă.
Poți de asemenea să transpiri din ce în ce mai mult, un semn destul de frecvent, din cauza hormonilor de sarcină și a creșterii în greutate.
De reținut: Încearcă ca de acum înainte să pui în balanță forte clar opțiunile pe care le ai legate de naștere, ia în calcul cursurile de pregătire pentru naștere, dar documentează-te mult și despre alăptare. Tot acum este momentul să cauți pentru bebeluș și un m