În săptămâna 18 de sarcină, urechile au ajuns și ele în poziția finală și datorită acestui lucru, bebelușul poate chiar să audă. Toracele se mișcă și el, vasele de sânge sunt vizibile sunt pielea subțire.
În ceea ce privește organele genitale, dacă ai fetiță, trompele uterine și uterul s-au poziționat la locul lor, iar dacă ai băiețel, organele sale genitale se vor putea vedea și ele la următoarea ecografie.
În perioada următoare vei simți din ce în ce mai mult mișcările pentru că bebelușul a descoperit să poate să își flexeze membrele, deci se va juca din ce în ce mai des cu ele în săptămânile care urmează.
La sfârșitul acestei săptămâni, copilul este de mărimea unui ardei gras, cântărind 200 grame și măsurând aproximativ 14 cm de la creștet la șezut.
În această perioada a sarcinii este posibil să constați că apetitul tău crește. Este important însă să faci alegerile corecte, să alegi mereu alimente sănătoase care sunt bogate în substanțe nutritive și să eviți mâncarea junk-food, cum ar fi cartofii prăjiți, chipsurile, bomboanele și dulciurile.
Pe măsură ce poftă de mâncare crește și talia ți se mărește, vei avea din ce în ce mai multă nevoie de haine de maternitate confortabile.
În special în trimestrul 2 și 3 de sarcina vei avea frecvent vise intense și înspăimântătoare, însă acest lucru este ceva normal.
O posibilă explicație ar fi faptul că te trezești des în timpul nopții din cauza că ai nevoie să mergi la toaletă sau din cauza arsurilor retrosternale, crampelor musculare sau durerilor de spate. Trezirea în timpul stadiului de somn REM cu mișcări rapide ale ochilor în care apar frecvent visele, va face să îți amintești mai bine aceste vise.
Deși ai trecut de mult de faza grețurilor de dimineață, s-ar putea să simți brusc cum te ia cu amețeală sau chiar te poți confrunta cu stări de leșin.
Acest lucru se întâmplă din cauza presiunii scăzute a sângelui în momentul în care îți schimbi poziția. În astfel de momente, sistemul cardiovascular nu reacționează atât de prompt pe cât ar trebui.
De reținut: Timpul trece cât ai clipi, așa că încearcă să te organizezi din timp. Poți începe cu o listă cu nume pentru copil